”Parfumul văduvei negre”, de Oana Stoica Mujea – o carte pe zi

Rareori am citit o carte în care la tot pasul să întâlneşti mirosuri – de cafea, de iasomie, de moarte, de mucegai (unei bunici îi miroase gura a mucegai!) – iar personajul principal să fie obsedat, marcat de amintirile acestor mirosuri. Cititorul din mine a fost uimit de acest fapt chiar şi la a doua lectură, acum, la ediţia de faţă, apărută la opt ani după prima (în 2010). A doua uimire a fost în legătură cu cât de bine cunoaşte autoarea mecanismele unor arme – de pildă a revolverului Smith & Wesson model M&P 340, pe care îl solicită, între alte arme, unui subaltern, înaintea deznodământului, pentru o ruletă rusească. „Gloanţele stau în butoiaşul cilindric, ceea ce permite rotirea acestuia. De fapt, e unul dintre revolverele foarte bine cunoscute în lumea interlopă. Ruleta rusească încă e o chestiune de mândrie printre cei care încalcă în mod frecvent legea. (…) Nu eram sigură de ceea ce făceam, nu eram sigură nici că planul meu avea să dea roade. Pe biroul prezidenţial puteau la fel de bine să ajungă şi creierii mei. Reuşisem să mă joc câteva ore cu revolverul. Avea o anumită mişcare, ce-i drept. Dar nu eram sigură că i-o înţelesesem pe deplin. Ideea e simplă. Încărcătorul cilindric trebuie să facă trei rotaţii consecutive ca să ajungă în acelaşi punct de unde a plecat. Ca să fiu mai precisă: se porneşte de la un locaş gol, fără glonţ, şi se învârte; dacă butoiaşul face trei rotaţii, ajunge în acelaşi punct. Dar ca să se învârtă de trei ori şi să ajungă tot la locaşul gol, e nevoie de o anumită mişcare a degetului”. Iar eroina, Iolanda Ştireanu, zisă Lala, reuşeşte când îl provoacă pe preşedinte la o ruletă rusească, butoiaşul face trei rotiri şi ea scapă, în timp ce preşedintele îşi zboară creierii.

A treia uimire – însă doar pe jumătate, poate chiar mai puţin -, a fost legată de personaje: aproape toate, în orice caz cele implicate direct în poveste, sunt reale. Oana Stoica Mujea explică într-un fel de adenda la această ediţie: „Ceea ce trebuie să reţină cititorul este faptul că deşi am folosit personaje reale, cu nume şi prenume – fără CNP – acţiunea este imaginaţie pură. Lucru pe care fiecare l-a ştiut de la început. Tocmai de aceea nu trebuie să vă aşteptaţi să îi cunoaşteţi pe aceşti oameni aşa cum sunt ei în realitate. Desigur, pe unii i-am cunoscut şi îi cunosc atât de bine că aş fi putut să umplu o carte cu personalitatea lor, dar nu era cazul. A fost o nebunie de moment a acelor ani şi pentru că foarte mulţi îşi doreau să apară, am decis aşa, într-un moment că ar fi bine să joc o carte destul de importantă şi să aduc laolaltă mai mulţi oameni care au trecut într-un fel sau altul prin viaţa mea. Până la urmă, chiar dacă e o carte poliţistă, e menită să fie şi amuzantă. Menţionez că multe personaje reale apar aici doar pentru că îmi sunt foarte dragi şi am vrut să le văd numele în carte sub orice formă. Poate că nu toate personajele au consistenţă, poate că nu joacă un rol Important, dar aceşti oameni îmi sunt dragi şi era neapărat nevoie să apară în rândurile pe care le-aţi parcurs. Indiferent că sunt victime sau criminali, ei ştiu că e doar un exerciţiu de imaginaţie, în viaţa reală sunt acelaşi oameni speciali pe care-i apreciez”. Prezenţa lor în carte, mai precizează autoarea, s-a datorat şi faptului că, la vremea primei ediţii, erau împlicate în viaţa reală. Între timp, unele „au ales să stea departe de lu¬mea asta nebună în care trăim”.

Reiese, din cele spuse până acum că avem de-a face cu un roman poliţist. Întărim acest lucru: este vorba de volumul al doilea din seria Iolanda Ştireanu (primul roman a fost „Indicii Anatomice”, 2009, republicat în 2016; au urmat „Parfumul văduvei negre”, „Greşelile trecutului”, 2012, „Jucătorul”, 2015, „Mascarada” , 2016). Personajele reale care se poartă cu dezinvoltură printre cele ficţionale sunt o sumedenie de bloggeri cunoscuti (Victor Ciutacu, Andrei Badin, Isabela, Lucia Verona, Andrei Crivăţ, Arhi, Ioan Usca, Chinezu, Simona Ionescu, Crina Dunca şi alţii), care se reunesc pe timp de iarnă la o cabană din Moieciu, foarte aproape de Bran. Se petrec răpiri şi asasinate, pe canavaua unei crize politice în care sunt implicaţi primul ministru şi preşedintele. Doi dintre bloggeri sunt în posesia unor documente incendiare care-i implică grav pe cei doi demnitari şi, fireşte, mai multe forţe ar face orice, chiar şi crime, pentru a pune mâna pe documente.

Iolanda Ştireanu este comisar şef adjunct la Criminalistică, un fel de detectiv american, după cum se descrie. „După ce m-am vindecat de agorafobie m-am întors în poliţie. Acum am ucis un om. Nu, nici un fior nu trece prin trupul meu. Mi-a plăcut să apăs pe trăgaci. Mi-a plăcut să-l văd prăbuşindu-se pe pardoseala rece.” Acum s-a întors la treabă, să afle „cine îi ucide pe cei care nu au nici o treabă cu jocul politic. De ce se întâmplă toate astea am înţeles, dar de ce cineva ar vrea să salveze un Guvern corupt de la cap la coadă, nu pot pricepe. Şi mai ales de ce recurge la crimă.”

Citiţi sau recitiţi acest roman amuzant, o excelentă lectură de început de vacanţă.

Oana Stoica Mujea – „Parfumul văduvei negre”. Crime Scene Press.190 pag.