O carte pe zi: ”Cu Parlamentul în URSS”, de Henri Stahl
Henri Stahl (1877, Bucureşti – 1942) a fost un stenograf şi scriitor român din părinţi de origine alsaciană şi franco-elveţiană, a studiat istoria şi dreptul, a fost profesor la Şcoala de Război, unde a predat istorie şi limbi străine, expert judiciar şi profesor la Şcoala Superioară de Arhivistică şi Paleografie. Ca prim stenograf al Parlamentului, a inventat sistemul românesc de stenografie (1908), adoptat oficial în 1941. A fost tatăl scriitoarei Henriette Yvonne Stahl şi al sociologului Henri H. Stahl. A publicat mai multe cărţi între care şi un prim roman SF românesc apărut prin 1914, ”Un român în Lună”.
Volumul de aminitiri ”Cu Parlamentul în URSS”, se precizează într-o notă asupra ediţiei, a fost publicat pentru prima dată în anul 1941. ”Sunt clipe – spune autorul – când, cu părere de rău, îţi dai seama că nu poţi să reînvii în memorie anumite momente. Tot războiul pe care l-ai îndurat, cu toate mizeriile lui, doi ani împliniţi, n-a lăsat decât o amintire tot mai estompată, aşa cum îţi reamin¬teşti vag de un film de cinematograf; iar dacă n-ai luat note zilnice, sau dacă aceste note s-au pierdut ori ţi s-au confiscat, este cu neputinţă ca memoria să reînvie trecutul.
Se întâmplă însă, uneori, ca un fapt neînsemnat: întâlnirea cu un fost camarad de arme, câteva crâmpeie de note regăsite întâmplător, să arunce brusc o lumină intensă în negura amin¬tirilor şi lucruri uitate să reînvie cu obsedantă putere.
Aşa s-a făcut ca, întâmplări de acum douăzeci şi trei de ani, unele pe care le credeam de tot uitate, altele de care n-aş fi voit să-mi aduc vreodată aminte, au reînviat deunăzi, când, răsfoind printre hârtii, am dat de un caiet-registru de 200 pa¬gini în care, în ordine alfabetică, erau trecuţi toţi parlamentarii refugiaţi în Moldova şi Rusia; diurnele, în lei şi ruble, ce li s-au remis, din noiembrie 1916 şi până la începutul lui 1918.
Am socotit că, poate, nu ar fi lipsit de interes să povestesc, pe baza câtorva note păstrate, unele amintiri în legătură cu pri¬begia Parlamentului la Iaşi, Odesa şi Cherson.”
Sunt texte foarte scurte care întregesc imaginea peregrinării românilor în primii ani ai Primului Război Mondial.
Henri Stahl – Cu Parlamentul în URSS. Editura Vremea. Ediţie îngrijită, cuvânt înainte şi note de Irina Stahl. 156 pag.