Pelicule ca “Bohemian Rhapsody”, “Love, Simon” şi “Deadpool 2” au contribuit la creşterea numărului de personaje gay şi bisexuale în filmele lansate la Hollywood în 2018.
Studiul realizat de fundaţia care susţine comunităţile de lesbiene, bay, bisexuali, transgenderi şi queer a anunţat că din 110 pelicule lansate de şapte dintre cele mai mari studiouri de la Hollywood, nu mai puţin de 20 au inclus personaje LGBTQ. Cifrele marchează o creştere faţă de 2017 şi al doilea cel mai mare procentaj din ultimii şapte ani, de când este elaborat raportul Glaad.
Totuşi mai mult de jumătate dintre aceste personaje nu apar pe ecran mai mult de 3 minute şi organizaţia a arătat că nu a existat nici măcar un singur film de animaţie ori adresat întregii familii care să includă un personaj LGTBQ.
Rolul regretatului solist al trupei Queen, Freddie Mercury, cunoscut ca un icon bisexual, din “Bohemian Rhapsody” i-a adus lui Rami Malek premiul Oscar pentru cel mai bun actor iar “Deadpool 2”, cu prima supereroină lesbiană, ca şi comedia cu adolescenţi “Blockers”, despre o tânără care se îndrăgosteşte de o altă fată, s-au dovedit a fi pelicule cu succes de public.
“În timp ce industria este cazul să includă mai multe poveşti ale persoanelor LGBTQ de culoare şi ale persoanelor transgender, studiourile răspund, în sfârşit apelurilor făcute de persoane LGBTQ şi de susţinători ai acestora din toată lumea pentru mai multă diversitate în filme”, spune directorul executiv GLAAD, Sarah Kate Ellis.
Printre peliculele care urmează să apară să află “Rocketman”, un film biografic despre simbolul gay Elton John, şi comedia de liceu “Booksmart”, care are o lesbiană ca eroină.
Raportul reţine şi faptul că industria cinematografică a rămas în urma televiziunii care a inclus în 2018 producţii precum ”Pose”, despre cultura drag din New York în anii ´80, şi ”Supergirl”, cu un erou transgender.
Activiştii se arată ”îngrijoraţi” de achiziţia 21st Century Fox de către Walt Disney Co, în condiţiile în care niciunul dintre cele 10 filme lansate în 2018 de Disney nu a inclus vreun personaj gay. Compania Fox 2000 Pictures, care a lansat drama cu adolescenţi “Love, Simon”, şi care face parte din 21st Century Fox a fi închisă de Disney în toamnă.