”Căutam să înfiinţez eu o editură, ceea ce ar fi fost o sinucidere curată, ca să-mi public cărţile. Am avut o discuţie cu Adrian Sârbu şi am decis să facem o editură 50-50%, care, până la urmă, prin lansarea acestor prime patru volume se dovedeşte o editură serioasă”, a spus Ion Cristoiu.
Au fost prezentate două volume semnate de jurnalistul Ion Cristoiu, “Statul versus Corneliu Zelea Codreanu” şi “De la Fondul Antonescu, la conturile lui Ceauşescu”, dar şi primele exemplare din volumul semnat de Ion Traian Ştefănescu, „Întâlniri cu Nicolae Ceauşescu” ca şi colecţia de discursuri semnate de I.C. Brătianu, „Cuvintele unui mare român”.
”E un pariu, pariul meu a fost să îmi dovedesc mie şi să redescopăr faptul că şi jurnaliştii scriu. În ultimii 30 de ani, jurnaliştii scriu pentru ziare, pentru site-uri, pentru televiziune, dar au scris mai puţine cărţi. Unul dintre obiectivele acestei asocieri este să oferim o istorie a jurnalismului românesc, o istorie în lucrări, o istorie în autori, la fel ca şi o istorie a ceea ce înseamnă literatură non-fiction, că e vorba de literatură de business, pentru că domeniul MEDIAFAX şi Ziarul Financiar se referă la acest tip de conţinut, că e vorba de istorie, pentru că domnul Cristoiu e un fan al istoriei, acesta a fost motivul pentru care am acceptat pariul lui Ion Cristoiu (…) Aş vrea să câştige cei care scriu, care au texte, pentru că această editură, e puţin paradoxal ceea ce spun, nu e o editură dedicată profitului, e o editură dedicată textelor, scriitorilor şi, în primul rând, jurnaliştilor”, arată Adrian Sârbu.
Pentru Ion Traian Ştefănescu, o preocupare ţine de recurenţa elementelor deja întânite în raportarea la istorie: ”românii au această practică de a anatemiza propriul lor trecut. Când eram student, tot ce se petrecuse între cele două războaie mondiale era o nenorocire, totul absolut, până în 64, până la declaraţia de independenţă a Partidului. După ´89, regimul politic a fost definit ca regim ilegitim şi criminal, nici mai mult nici mai puţin. Mă frământă faptul că aşa cum gândeam eu până în 64, astăzi gândesc majoritatea tinerilor din lumea noastră cu privire la socialism”, a arătat autorul volumului lansat marţi.
Următorul volum anunţat în colecţia de cărţi redescoperite de Ion Cristoiu, deschisă cu „Întâlniri cu Nicolae Ceauşescu”, de Ion Traian Ştefănescu şi „Cuvintele unui mare român”, de I.C. Brătianu, este ”Predică în pustiu”, culegerea editorialelor pubicate în 1942 de Stelian Popescu, directorul ziarului Universul.
Astăzi, chiar dacă vrem să alăturăm unor lideri realizaţi, eroici sau tragici, cum sunt cei patru pe care îi pomenim în aceste cărţi, şi cum vor fi mulţi alţii, am vrea să adăugăm unul contemporan, nu avem. Dacă editura îşi doreşte să urmeze un crez, acesta este acela al promovării liderilor”, a arătat Adrian Sârbu.