Papa Francisc. Cum a devenit suveran pontif şi câteva fapte şi detalii insolite
Călătoria apostolică a papei Francisc în România are loc la 20 de ani după cea efectuată de Sfântul Ioan Paul al II-lea, în 1999, şi se desfăşoară sub genericul „Să mergem împreună!”.
Cum a devenit Jorge Mario Bergoglio papa Francisc
– 11 februarie 2013: papa Benedict al XVI-lea (Joseph Ratzinger), pe atunci în vârstă de 85 de ani, ales al 265-lea papă în aprilie 2005 succedându-i lui Ioan Paul al II-lea, creează surpriză anunţându-şi demisia, începând cu 28 ale lunii, o premieră în peste şapte secole. Motivul invocat: nu mai are „suficientă forţă” să conducă Biserica Catolică, din cauza „vârstei înaintate”.
– 13 februarie: Ultima mare liturghie din bazilica Sfântul Petru. Benedict al XVI-lea denunţă „loviturile aduse unităţii Bisericii” şi „diviziunile din cadrul corpului bisericesc”.
– 22 februarie: Dezvăluirile adevărate sau false, care au marcat în 2012 scandalul „Vatileaks”, îşi fac din nou apariţia, menţionând un „lobby gay” la Vatican. „Bârfe” şi „calomnii”, răspunde Vaticanul.
– 24 februarie: Dumnezeu i-a cerut să se „dedice mai mult rugăciunii şi meditaţiei”, justifică Benedict al XVI-lea în cadrul ultimei sale rugăciuni Angelus în piaţa Sfântul Petru plină până la refuz de oameni.
– 25 februarie: Vaticanul anunţă că raportul de anchetă în cazul scurgerilor de documente confidenţiale în anturajul lui Benedict al XVI-lea va fi transmis exclusiv viitorului papă.
– 28 februarie: Benedict al XVI-lea promite „supunere necondiţionată” succesorului său: „Ţineţi-l pe Hristos în centrul vieţilor voastre”, sfătuieşte acesta în ultimul său mesaj pe Twitter. Acesta se retrage la reşedinţa de vară a suveranilor pontifi de la Castelul Gandolfo, în sudul Romei, unde va locui timp de două luni. Ultimul mesaj papal: „nu voi mai fi papă, ci doar un pelerin”. Demisia sa intră în vigoare la ora 19.00 GMT. Contul său de Twitter este închis şi Joseph Ratzinger devine „Sanctitatea Sa Benedict al XVI-lea, papă emerit”. Începe perioada numită „Sede vacante” (post vacant) în cursul căreia camerlengo, Tarcisio Bertone, este „patronul” interimar al Vaticanului.
– 4 – 11 martie: „Preconclav” cu întâlniri ale celor 209 cardinali, alegători ai papei (sub 80 de ani) sau nu. Două sobe sunt instalate în Capela Sixtină, una pentru arderea buletinelor de vot, cealaltă pentru a degaja fie fum negru (în absenţa alegerii papei) sau fum alb (în caz de alegere).
– 12 martie: Cei 115 cardinali intră în conclav pentru a alege noul papă în secret absolut. Uşile Capelei Sixtine sunt închise cu cheia. Primul tur de scrutin: fum negru.
– 13 martie: Al doilea şi al treilea tur de scrutin: încă nu avem papă. 18.07 GMT, fum alb în urma celui de-al cincilea vot. Un papă este ales. 19.13 GMT, „Habemus papam”, anunţă cardinalul francez Jean-Louis Tauran de la balconul bazilicii Sfântul Petru, numele celui de-al 266-lea suveran pontif: arhiepiscopul de Buenos Aires (din 1998, cardinal din 2001), argentinianul Jorge Mario Bergoglio, pe atunci în vârstă de 76 de ani, care devine papa Francisc. Este vorba despre primul papă din Americi şi primul iezuit.
Francisc nu era nou însă această lume, fiind unul dintre contracandidaţi la alegerea papei Benedict al 16-lea.
În aceeaşi zi, papa Francisc a apărut la balconul Vaticanului pentru a binecuvânta mulţimea.
„Cardinalii au venit să mă caute la capătul lumii”, a declarat noul suveran pontif, după care a rostit rugăciunea „Tatăl nostru” şi a binecuvântat mulţimea adunată în Piaţa San Pietro.
Francisc a lansat un apel la „fraternitate”, „prietenie”, „dragoste” şi „evaghelizare” în cadrul Bisericii. „Rugaţi-vă pentru mine şi daţi-mi binecuvântare”, le-a cerut Francisc credincioşilor.
Al optulea papă ca vârstă în momentul alegerii
Jorge Mario Bergoglio avea 76 de ani şi trei luni, fiind al optulea papă ca vârstă la momentul alegerii sale în Scaunul Sfântului Petru, cel mai bătrân dintre toţi fiind Clement al X-lea, ales în 1670 (aproape 80 de ani). Era, totuşi, puţin mai tânăr ca predecesorul Benedict al XVI-lea la momentul alegerii sale în 2005 (78 de ani).
Francisc, numele păcii
Francisc era primul după Ioan-Paul I, în 1978, care şi-a ales un nume inedit, primul asemenea papă fiind Lando, în anul 913, al cărui pontificat s-a încheiat în 914. Ioan Paul I, în 1978, a combinat două nume folosite anterior într-unul nou.
„Francisc este numele păcii, aşa mi-a intrat în inimă acest nume”, a spus papa. „În timpul alegerii, mă aflam alături de arhiepiscopul din São Paulo Claudio Hummes, un mare prieten (…). Atunci când lucrurile au devenit periculoase, el m-a consolat. Când voturile (în favoarea mea) au atins două treimi, m-a îmbrăţişat şi mi-a spus «Nu îi uita pe săraci!»”, a declarat ulterior papa argentinian. „Imediat, în legătură cu săracii, m-am gândit la Francisc din Assisi (…), omul sărăciei, omul păcii”, a adăugat Francisc.
Primul papă non-european după mai mult de un mileniu
Era primul papă non-european după foarte multe secole. Trebuie să ne întoarcem la Grigore al III-lea, născut în Siria în 690 şi papă între 731 şi 741, pentru a găsi un papă non-european. Înainte de Grigore al III-lea, un anumit număr de suverani pontifi a venit din Africa şi din actualul Orient Mijlociu, primul dintre toţi, Petru, fiind născut la Bethsaida în Galileea şi a devenit papă în anul 33.
Alte câteva fapte insolite despre papa Francisc:
– S-a născut pe 17 decembrie 1936, în Bueno Aires, Argentina într-o familie de italieni, iar, înainte de a deveni preot, în 1969, lui Jose Mario Bergoglio îi plăcea să danseze tango cu iubita.
– Are masterat în chimie şi chiar a predat materia la liceu.
– Tot în tinereţe, a lucrat ca bodyguard într-un bar din Buenos Aires, potrivit skynews.com.
– În adolescenţă a rămas fără un plămân,în urma unor probleme de sănătate. Însă se simte bine.
– Este pasionat de gătit şi se zvoneşte că una dintre specialităţile sale este paella.
– Papei îi place să fie la curent cu mersul lumii moderne. Are 18 milioane de admiratori pe Twitter şi mesaje care sunt urmărite în mod regulat de aproximativ 7 milioane de credincioşi. Pagina sa este @Pontifex.
– Vorbeşte fluent spaniola, italiana şi latina şi nu are probleme prea multe în a se exprima în engleză, germană, ucraineană, portugheză.
– Este cetăţean al Argentinei, Italiei şi Vaticanului.
– Este microbist. Este suporter al echipei de fotbal San Lorenzo din oraşul natal din Argentina. I s-au oferit cadou tricouri ale multor echipe de fotbal şi are o colecţie destul de mare.
– I s-au oferit cadouri extravagante, de altfel, în ultimii ani, printre care o motocicletă Harley Davidson. Însă de obicei vinde astfel de obiecte în interes caritabil.
– Biblia este cartea preferată, însă se pare că este un fan al scriitorului J. R. R.Tolkien.