Home » Cultură » ”Batwoman”, primul serial cu supereroi cu o protagonistă lesbiană

”Batwoman”, primul serial cu supereroi cu o protagonistă lesbiană

”Batwoman”, primul serial cu supereroi cu o protagonistă lesbiană
Publicat: 11.05.2019
"Batwoman", cu prima protagonistă lesbiană a unui serial cu supereroi, jucată de actriţa Ruby Rose, cunoscută din seria "Orange is the New Black", intră în producţie pentru postul de televiziune american CW, arată The Hollywood Reporter, potrivit Mediafax.

Reţeaua CW a anunţat că a comandat producţia seriei „Batwoman”, la patru luni după ce televiziunea îşi arătase interesul pentru episodul pilot care construieşte în premieră un serial în jurul unui supererou „fluid” din punct de vedere al genului.

Primele imagini din „Batwoman” au fost lansate.

Actriţa australiană Ruby Rose a declarat că serialul „este un lucru pe care ar fi murit ca să îl văd la televizor când era o tânără membră a comunităţii LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali, n.r.)”.

Personajul său a apărut deja într-o serie de episoade, „Elseworlds”, transmise în cadrul seriilor DC Comics „Arrow”, „The Flash” şi „Supergirl”, la finalul lui 2018.

Caroline Dries, scenarista seriilor „Vampire Diaries” şi a continuării „Melrose Place” (2009 – 2010), va scrie scenariul noului serial.

Batwoman este primul personaj din universul DC Comics prezentat în mod deschis drept gay, fiind reintrodus publicului cu această orientare sexuală în 2006.

Personajul de benzi desenate a apărut în 1956, pentru a elimina zvonurile potrivit cărora Batman ar fi fost homosexual. La origini, era o moştenitoare bogată care, inspirată de supereroul Batman, alege ca şi acesta să îşi pună la bătaie bogăţia şi resursele pentru a elimina infractorii şi criminalii din Gotham City.

Ruby Rose s-a născut în 1986, la Melbourne şi este model, DJ, cântăreaţă, actriţă, prezentatoare de televiziune. A fost VJ la MTV Australia. A lansat primul ei single, „Guilty Pleasure”, la sfârşitul anului 2012.

A avut apariţii în pelicule de acţiune ca „Resident Evil: Ultimul capitol”, „Triplu X: Întoarcerea lui Xander Cage” şi „John Wick: Capitolul 2”. A anunţat că este lesbiană când avea 12 ani şi este cunoscută pentru stilul fluid din punctul de vedere al genului pe care îl abordează.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase