Într-un interviu pentru publicaţia săptămânală Journal Du Dimanche, Barbara Broccoli şi Michael G. Wilson, producătorii francizei, au spus că speră să îl convingă pe Daniel Craig să nu părăsească franciza. „Sper sincer că îşi va relua rolul pentru o a şasea aventură”, a declarat Barbara Broccoli.
Ultimul film în care Daniel Craig va apărea ca James Bond este regizat de americanul Cary Fukunaga şi programat pentru lansare în aprilie 2020.
Craig a declarat, săptămâna trecută, că vrea să părăsească franciza. „Acesta va fi ultimul meu film Bond, cred”, a declarat acesta pentru platforma Entertainment Tonight. „Cred că am făcut suficient. Oamenii se vor fi săturat de mine. Altcineva ar trebui să se ocupe de acest rol”, a spus Daniel Craig.
Deşi personajul este la origine britanic, Barbara Broccoli a precizat că „ar fi putut să îşi imagineze un Bond european, dar, cu acest Brexit teribil, a devenit imposibil!”.
În ceea ce priveşte succesorul lui Daniel Craig, aceasta a declarat: „Trebuie să avem mintea deschisă pentru viitor. Însă, pentru moment, avem cel mai bun James Bond posibil”.
Săptămâna trecută au fost dezvăluite noi informaţii despre lungmetrajul „James Bond 25”, al cărui titlu, însă, nu este deocamdată cunoscut.
Astfel, actorul Rami Malek, premiat cu Oscar pentru rolul din filmul „Bohemian Rhapsody”, a fost confirmat în rolul negativ. În distribuţie au mai fost confirmaţi Ralph Fiennes şi Ben Whishaw, care îşi vor relua rolurile M şi Q, Naomie Harris, ca Moneypenny, Lea Seydoux, ca Madeleine Swann, personaj care a apărut în lungmetrajul lansat în 2015 „Spectre”. Din distribuţie mai fac parte starul filmului „Captain Marvel” Lashana Lynch, Billy Magnussen, Ana de Armas, Dali Benssalah şi David Dencik.
Întrebată despre scenariul noului film, producătoarea Barbara Broccoli a declarat: „Bond nu este activ în serviciile secrete la începutul filmului. Se distrează în Jamaica. Îşi începe călătoria aici. Am construit această casă extraordinară pentru el. Avem o aventură pe cinste pentru domnul Bond, dar niciun titlu, din nefericire”.
Printre scenariştii filmului se numără Phoebe Waller-Bridge – care a lucrat şi la primul sezon al serialului „Killing Eve” şi care este abia a doua femeie ce se ocupă de scenariul unui film Bond din istorie, după Johanna Harwood („Dr No” şi „From Russia With Love”). La scenariul filmului au mai lucrat Neal Purvis, Robert Wade şi Scott Z Burns.
Precedentele două filme au fost regizate de Sam Mendes şi au avut cele mai mari încasări din toată franciza: „Skyfall” a generat 1,1 miliarde de dolari la nivel global, iar „Spectre” – 880,7 milioane de dolari.
În „Spectre”, actorul britanic Daniel Craig a interpretat pentru a patra oară rolul agentului 007, după ce a jucat anterior în filmele „Casino Royale” (2006), „007: Partea lui de consolare/ Quantum of Solace” (2008) şi „007: Coordonata Skyfall/ Skyfall” (2012).