Home » Cultură » Decizia Disney cu privire la scenele rasiste din filmele vechi

Decizia Disney cu privire la scenele rasiste din filmele vechi

Decizia Disney cu privire la scenele rasiste din filmele vechi
Publicat: 26.04.2019
Scenele cu caracter rasist din filmele mai vechi ale companiei de divertisment americane Disney care vor fi difuzate pe platforma de streaming a acesteia - programată pentru lansare pe 12 noiembrie - vor fi eliminate, potrivit nme.com.

Printre filmele vizate de această măsură se numără animaţia „Dumbo” din 1941, regizată de Samuel Armstrong, Norman Ferguson şi Wilfred Jackson. Versiunea care va fi disponibilă pe platforma Disney+ nu va conţine o scenă cu cioara Jim Crow, al cărei nume este o trimitere la politica de segregaţie rasială din SUA de după Războiul Civil (1861-1865), potrivit Mediafax.

Nici lungmetrajul „Song of the South” nu va fi găsit pe Disney+. Filmul, lansat în 1946, a fost criticat de-a lungul timpului pentru portretizarea ofensatoare şi plină de stereotipuri a afro-americanilor şi a vieţii acestora după abolirea sclaviei.

Producţiile originale de pe platforma Disney+, printre care se numără 25 de seriale, 10 filme, documentare şi programe speciale, vor fi lansate în primul an de existenţă al platformei. Printre noile titluri anunţate se numără „The Mandalorian”, o continuare a seriei „Star Wars/ Războiul Stelelor”, două proiecte bazate pe franciza „Toy Story/ Povestea jucăriilor” („Forky Asks a Question” şi „Lamp Life”) şi seria de documentare „The World According to Jeff Goldblum”.

Utilizatorii serviciului vor avea posibilitatea de a urmări, încă de la lansarea Disney+, toate cele 30 de sezoane ale serialului de animaţie „The Simpsons”. Produsele care vor fi disponibile pe platformă fac parte din numeroasele francize deţinute de gigantul american, precum Star Wars şi Marvel, produse ale companiei Pixar şi postului de televiziune National Geographic.

Aplicaţia Disney+, lansată iniţial în SUA, va fi introdusă gradual, în următorii doi ani, pe celelalte pieţe majore, începând cu Europa. Ea va fi disponibilă pe toate platformele – telefoane inteligente, tablete, console, televizoare inteligente. Preţul abonamentelor lunare, care permit accesul la conţinuturi fără reclame, pentru Disney+ va fi de 6,99 de dolari. Abonamentele anuale vor costa 69,9 dolari.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase