Weekendul 13-14 aprilie. Unde poţi să te distrezi – ”Share Location”

13 04. 2019, 00:53

This browser does not support the video element.

-Târgul de carte SF&Fantasy din România îi adună sâmbătă şi duminică la Universitatea Dimitrie Cantemir din Capitală pe toţi cei dornici de concursuri de cosplay, gaming şi dezbateri dedicate genului. Intrarea la Final Frontier este liberă de la 11.00 la 19.00.

-Mezanin market, vă aşteaptă la palatul Universul din Capitală sâmbătă şi duminică de unde puteţi lua cadouri propuse de douăzeci şi cinci de antreprenori. Pentru fiecare întâlnire e scoasă pe piaţă recolta de cărţi, haine, accesorii, cosmetice şi bunătăţi naturale.

-Săptămâna aceasta a avut premiera şi montarea românească a ”Musicalului Queen: We Will Rock You”. Vineri, de la 19.30 are loc cea de-a treia reprezentaţie a spectacolului care a adus în variante inedite pe o scenă românească hituri ca „We Will Rock You”, „We are the Champions” sau „Bohemian Rhapsody”. Răzvan Mazilu semnează punerea în scenă iar Loredana, Răzvan Vasilescu şi Adrian Nour domină o distribuţie căreia i se alătură 20 de actori şi dansatori premiaţi la nivel naţional, dar şi internaţional.

-Bucharest Vintage Houses Bike Tour 2019 porneşte sâmbătă la 12.00 din faţa scărilor de la Hotelul Intercontinental şi este condus de un ghid profesionist care propune 35 de km de pedalat printre poveştile caselor vechi din capitală.

– ”Prin Bucureştii lui Mircea Eliade” este un traseul Cultural propus de asociaţia ARCEN sâmbătă şi duminică. Una dintre cele mai căutate plimbări gratuită este reluată de la 11.00 şi de la 17.30 din faţa Bisericii Mântuleasa.

-La Braşov, percuţionistul Zoli Toth susţine un one man show. Home Alone e proiectul pentru care muzicianul, artistul conceptual, profesorul şi omul de radio îşi adună prietenii sâmbătă în Visssual.
 
-Copiii ies să picteze în aer liber la Timişoara. Sâmbătă, de la 11.00 şi 12.30 din iniţiativa celor de la Happy education, în organizarea Ioanei Covaşă, care adaptează pe placul celor mici aproape orice activitate pe care ţi-o poţi imagina.

-Alexandru Tomescu urcă pe scena Ateneului din Iaşi sâmbătă, de la ora 19.00, pentru recitalul „În lumea lui George Enescu”. Celebrul violonist va interpreta pe instrumentul Stradivarius o serie de compoziţii legate de compozitorul român, de la partituri de Bach, până la lucrări de Eugen Yaye şi de Enescu însuşi.

-Cazacii Rusiei dansează la Casa de Cultură a Sindicatelor Constanţa. Duminică, de la 19.00, Compania de dans de stat schimbă nouă seturi de costume şi combină elemente de gimnastică şi acrobaţie cu balet şi dans modern într-o poveste spusă pentru scenă. 

Dacă vă gândiţi la evenimente care nu ar trebui să ne scape weekendul viitor, nu vă abţineţi şi daţi-ne semn la adresa  sharelocation@m.ro. Un weekend plin de relaxare să aveţi.