Home » Cultură » Toni Grecu, despre spectacolul „O zic din viaţa mea”: Avem toate personajele care au umor potenţial

Toni Grecu, despre spectacolul „O zic din viaţa mea”: Avem toate personajele care au umor potenţial

Toni Grecu, despre spectacolul „O zic din viaţa mea”: Avem toate personajele care au umor potenţial
Publicat: 12.03.2019
Toni Grecu reia spectacolul "O zic din viaţa mea" pregătit împreună cu actorii de la Serviciul Român de Comedie şi îmbogăţit pentru noua stagiune. "Avem toate personajele care au umor potenţial", a declarat artistul pentru MEDIAFAX.

„E un spectacol de fresh-comedy inspirat din viaţa cea de toate zilele, din actualitate. Este original. Avem şi Dăncilă, avem toate personajele care au umor potenţial. Avem şi parodie muzicală, şi stand-up, şi improvizaţie”, a declarat Toni Grecu pentru MEDIAFAX.

Reprezentaţiile spectacolului „O zic din viaţa mea” se reiau la Sala Pictura de la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti pe 18 martie, de la ora 20.00. Este prima reprezentaţie din acest an pentru montarea care a avut premiera în 2017, o punere în scenă îmbogăţită în permanenţă cu scene noi.

„O zic din viaţa mea” este un spectacol de comedie care conţine un mix de genuri, stand-up, scheci, parodie muzicală, improvizaţie, monolog, imitaţie, bazat pe situaţii, personaje şi întâmplări anormale, care ne fac sa exclamăm deseori: “Nu pot să cred!”, potrivit prezentării oficiale a spectacolului.

„În ţara lui «Nu pot să cred!», se întâmplă orice. Politicieni care vorbesc greşit româneşte, taximetrişti care să te refuze pentru că le-a tăiat o pisică neagră calea, divorţuri de la o ciorbă, hoţi care fură tablouri celebre şi le dau foc, nebuni care vor să fie vedete sau politicieni care vor să fie deştepţi, dar nu sunt etc. etc. Lista este infinită. Iar singura cale să scăpăm sănătoşi la cap din lumea asta dementă rămâne comedia”, mai notează artiştii.

Spectacolul este recomandat persoanelor care au depăşit vârsta de 16 ani. Este vorba despre un demers original semnat de Toni Grecu şi actorii Serviciului Român de Comedie. Umorul lor este bazat pe situaţii, personaje şi intâmplări inspirate din realitate, subiecte de care oamenii râd fără rezerve, fără limite şi fără pauză.

„Am vrut să facem un spectacol de comedie care să cuprindă mai multe stiluri ale genului, pentru că, în ultima vreme, spectacolele sunt unilaterale, ori stand-up şi numai stand-up, ori muzicale şi numai muzicale. Am vrut să fie şi monolog, şi parodie, şi imitaţie, şi improvizaţie, şi stand up. Oamenii se distrează copios la ce văd pe scenă. E un experiment în evoluţie, aşa l-aş putea numi, spectacolul s-a transformat în decursul timpului, în aceşti doi ani de când îl prezentăm, au venit tot timpul numere noi. L-am adaptat şi l-am pus în legătură cu realitatea permanent, pentru că e un spectacol viu, interactiv, un spectacol în care inclusiv publicul joacă”, a explicat Toni Grecu pentru MEDIAFAX.

Artiştii îşi prezintă reprezentaţia cu o afirmaţie a lui Gheorghe Hagi: „Deşi viaţa e frumoasă, merită trăită!”. Alături de Toni Grecu, pe scenă sunt Cosmin Natanticu, Cătălina Grama – Jojo, Cătălin Neamţu şi Claudiu Maier.

„Acum o să avem un discurs nou şi proaspăt pe care îl va susţine doamna Viorica Dăncilă, jucată de Jojo, în legătură cu evenimentele momentului, cu faptul că România este la preşedinţia Uniunii Europene, cu faptul că avem tot felul de nemulţumiri de genul nu sunt autostrăzi şi ce-i cu asta şi alte probleme curente. Avem un moment legat de scandalul hărţuirilor sexuale şi avem un moment cu Flory din Vaslui, un personaj îndrăgit pe Facebook, care va spune cum stau lucrurile din punctul ei de vedere, ca fată care provine dintr-un judeţ unde hărţuirea e tradiţie. Avem o variantă adaptată la anul 2019 a discursului electoral al lui Nae Caţavencu şi vom asculta trei băieţi geniali, care vor să facă muzică şi vor să debuteze în domeniu după modelul concursurilor de talente de la televiziune, care sunt extrem de savuroşi. E un număr în care publicul are un rol important, publicul dând teme pe care cei trei trebuie să facă textul şi muzica, pe loc, în faţa publicului, de aici rezultând o comedie extrem de savuroasă”, a promis Toni Grecu.

O reprezentaţie durează între 90 şi 100 de minute.

„Artiştii din acest spectacol au o bogată experienţă de televiziune şi spectacole de divertisment, teatru, stand-up şi improvizatie. Scenariile pe care se bazează reprezentaţiile sunt scrise în exclusivitate de membrii echipei. Umorul absurd, comedia observaţională, gagul, monologul, parodia, pamfletul sunt câteva dintre genurile abordate in spectacolele lor. Membrii trupei îşi propun să reinventeze show-ul live de umor rafinat, adaptat la cerinţele publicului avizat, interesat de comedia proaspătă, vie, de azi, cu personaje spumoase, mesaje ironice şi subiecte motivate, inspirate din viaţa de toate zilele”, spun organizatorii.

Grecu prezintă montarea care trece cu această ocazie pe scena Teatrului Naţional ca pe o invitaţie la râs şi relaxare. Artiştii „fac show total: umor de text, de improvizaţie, stand-up, parodie, îşi scriu textele, le regizează şi le joacă într-un spectacol de comedie dezinhibat, actual, spumos şi inedit”, arată realizatorii spectacolului.

„Rolul nostru este să facem un spectacol la care oamenii să se simtă bine şi să plece acasă cu zâmbetul pe buze”, a mai explicat Grecu.

Bilete disponibile aici.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii