O carte pe zi: „Filosofia sexului”, de Radu F. Constantinescu
Câteva precizări absolut necesare, din capul locului. E vorba de ediţia a patra, e adevărat, revizuită. Prima ediţie a apărut acum vreo zece ani. Dar cei care au citit sau măcar răsfoit acest volumaş vor găsi şi lucruri noi, o spune chiar autorul: „La prima ediţie mi-a fost teamă că voi fi criticat pentru scene de sex explicite sau pentru ideile radicale. Între timp am aflat că unii te critică oricum. Pe aceştia îi asigur că vor avea material din plin”. În al doilea rând, nu este o carte despre sex. În al treilea, trebuie să suportaţi autoironia şi sinceritatea deplină, scrie Mediafax.
Radu F. Constantinescu este cel mai citit blogger din România, copywriter şi DJ – „din secolul trecut”, îi place să spună. Dar nu e bătrân. A publicat mai multe cărţi, toate la aceeaşi editură Curtea Veche. După cea de faţă şi „Necenzurat”, cărţi în răspăr cu ceea ce se scrie de regulă, a publicat împreună cu minunata sa soţie, Ramona (şi ea bloggeriţă de succes), o carte de „psihologie pentru oameni obişnuiţi” („Psihologia evadează din turnul de fildeş şi iese în stradă pentru a le vorbi oamenilor obişnuiţi”).
Acum a revenit asupra primul text tipărit şi îl readuce publicului, cu ceva completări. Dar şi precizări. De pildă: „Toate femeile din carte se numesc Maria. Pe de o parte pentru a le proteja identitatea, pe de altă parte pentru că Maria este un nume relevant în ambele sensuri: Maria fecioara şi Maria-Magdalena, curva emblematică. Cele mai multe femei sunt cumva pe drumul dintre cele două Marii”. Şocant? Acesta este stilul RFC. Ni se mai spune că „în noua ediţie se vor regăsi celebrele segmente care tratează diversele tipologii sexuale omniprezente în societate, poveştile fără perdea şi sfaturile pentru o viaţă de cuplu fericită, dar şi texte care pun într-un context larg maturizarea emoţională şi sexuală a unei întregi naţiuni”. Pe cine interesează. Personal, restul mi se pare mai interesant.
Esenţa: „Ai acum în mână o carte care nu-i nici roman, nici eseu, nici culegere de sfaturi practice. Sau este un eseu scris în stil romanesc doldora de sfaturi care pot să se dovedească uneori destul de practice. Un experiment care, ca orice experiment, conţine o doză de risc şi un set de măsuri de siguranţă. Principala fiind că poţi să-l întrerupi oricând. Aşa cum poţi să renunţi la post când te lasă nervii. Postul e foamea-experiment. (…) Un exerciţiu menit să ne ajute să înţelegem. Pentru că umanitatea nu e posibilă fără revelaţie, iar revelaţia nu e o formă de noroc. E, cel mai adesea, o chestiune de alegere”.
În sfârşit: „Ca filolog, am citit câteva tâmpenii, iar ca autor e foarte posibil să fi scris destule. Cred însă că viziunea mea asupra lumii este corectă, lucru de care ştiu că sunteţi siguri la rândul vostru. Ca fiecare. În aceste cazuri, nici nu există viziuni incorecte şi răspunsuri greşite, de vreme ce fiecare om este centrul indiscutabil al lumii lui”.
Radu F. Constantinescu – „Filosofia sexului”. Ediţia a IV-a, revizuită. Curtea Veche. 174 pag.