Un tablou ”foarte violent, aproape insuportabil”, găsit prăfuit într-un pod, ar putea fi vândut pentru sute de milioane de dolari – FOTO
Labarbe s-a apropiat cu grijă de tablou, curăţându-l cu vată de bumbac şi apă. La scurt timp după aceea a trimis o poză unui colecţionar de artă pe nume Eric Turquin, aflat în Paris, iar apoi a aşteptat.
După cinci ani, Turquin a identificat tabloul ca fiind opera pierdută a maestrului italian Caravaggio, intitulată „Judith şi Holofernes”, despre care se presupune că a fost pictată în 1607. În cadrul unei conferinţe de presă, galeria de artă Colnaghi, din Londra, a anunţat că pe 27 iunie tabloul va fi scos la licitaţie, iar suma pentru care ar putea fi vândută opera de artă ar ajunge şi la 171 milioane de dolari.
„Este cel mai grozav tablou pe care l-am găsit vreodată”, spune Turquin. „Este foarte violent, aproape insuportabil. Totuşi, Caravaggio este un artist care aduce poveştile la viaţă”, continuă acesta.
Foto: Mediafax