Home » Cultură » A murit Andre Previn, compozitorul şi dirijorul recompensat cu patru premii Oscar

A murit Andre Previn, compozitorul şi dirijorul recompensat cu patru premii Oscar

A murit Andre Previn, compozitorul şi dirijorul recompensat cu patru premii Oscar
Publicat: 01.03.2019
Andre Previn, reputat compozitor, pianist şi dirijor, recompensat cu patru premii Oscar şi care a condus unele dintre cele mai mari orchestre ale lumii, a murit la vârsta de 89 de ani, informează Reuters.

Previn, care a primit numeroase premii de-a lungul carierei, a compus muzică până cu câteva zile înainte de a muri. Muzicianul a decedat joi, a anunţat compania sa de management, IMG Artists, care nu a oferit alte detalii, potrivit Mediafax.

Evreu de origine germană – s-a născut la Berlin, pe 6 aprilie 1929, ca Andreas Ludwig Priwin -, muzicianul a fugit de persecuţia nazistă, cu familia sa, în 1938, la Paris şi apoi Los Angeles, unde a devenit cunoscut ca muzician de jazz şi compozitor de coloane sonore pentru filme. Spre finalul vieţii se număra deja printre cei mai mari muzicieni ai celei de-a doua jumătăţi a secolului al 20-lea.

Printre ansamblurile pe care le-a dirijat se numără London Symphony Orchestra – a fost dirijor-şef în perioada 1968-1979 -, Royal Philharmonic, Houston Symphony, Pittsburgh Symphony, Los Angeles Philharmonic etc.

A compus numeroase piese devenite clasice, printre care două opere, „A Streetcar Named Desire” şi „Brief Encounter”.

Printre filmele ale căror coloane sonore le-a compus se numără „Challenge to Lassie” (1949), „Elmer Gantry” (1960), „Gigi” (1958) şi „My Fair Lady” (1964). Pentru coloanele sonore ale filmelor „Gigi”, „Porgy and Bess” (1959), „Irma La Douce” (1963) şi „My Fair Lady” a primit premii Oscar.

A avut succes şi pe scena de teatru, iar spectacolul „Coco” pus în scenă pe Broadway, New York, a fost nominalizat la premiile Tony în 1970.

A primit 11 premii Grammy, printre care cel pentru întreaga carieră, care i-a fost acordat în 2010.

În 1996, a devenit Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic.

Viaţa personală a fost marcată de controverse, fiind căsătorit de cinci ori. În 1969, pe când era încă însurat cu cea de-a doua soţie, Previn a început o relaţie cu actriţa Mia Farrow, fosta soţie a actorului şi cântăreţului Frank Sinatra şi care ulterior i-a fost parteneră de viaţă lui Woody Allen.

Farrow şi Previn s-au căsătorit în 1970, după ce actriţa a născut gemeni şi doar la câteva săptămâni după ce compozitorul divorţase.

Cei doi au divorţat în 1979. Soon-Yi Previn, fiica adoptată a lui Previn şi Farrow, a devenit ulterior soţia lui Allen.

Cel de-al cincilea mariaj al lui Previn, oficializat în 2002, a fost cu celebra violonistă germană Anne-Sophie Mutter, care era cu 24 de ani mai tânără. Cei doi au divorţat în 2006.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii