Tiberiu Soare revine pe scena Sălii Radio. Concertul va curpinde lucrări de Mozart şi Beethoven
Clarinetistul german Thorsten Johanns va fi oaspete oficial al serii, care va debuta cu două creaţii semnate de Mozart: „Amadeus: Uvertura operei Don Giovanni” – o creaţie inspirată din aventurile legendarului personaj seducător şi aventurier Don Juan – şi „Concertul pentru clarinet şi orchestră în La major”. În a doua parte a concertului publicului se va întâlni cu „Simfonia nr. 4”, creaţie a lui Beethoven.
Dirijor al Operei Naţionale Bucureşti, Tiberiu Soare şi-a început cariera artistică din anul 1999 şi a lucrat alături de orchestrele a numeroase filarmonici şi teatre de operă din ţară. Acesta a fost invitat să dirijeze prestigioase ansambluri din străinătate. În septembrie 2010, alături de celebra soprană Angela Gheorghiu, Tiberiu Soare a fost invitat să dirijeze primul său concert la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Londra (London Philharmonic Orchestra), scrie Mediafax.
Tiberiu Soare a mai dirijat concerte importante pe mari scene ale lumii, precum Royal Festival Hall din Londra, alături de Orchestra Filarmonică Regală (Royal Philharmonic Orchestra), Paris (Opera Royal – Palatul Versailles), Musikverein Graz – Austria, Sala Concertgebouw – Amsterdam.
Thorsten Johanns este oaspete special al serii. El a fost primul clarinetist german invitat să interpreteze, de mai multe ori, împreună cu New York Philharmonic Orchestra. În parcursul său sunt cuprinse şi apariţii alături de prestigioase orchestre din Germania, ca Filarmonica din Berlin, Filarmonica din Munchen şi orchestrele radiodifuziunilor din Germania. Profesor de clarinet la Conservatorul „Franz Liszt” din Weimar, Thorsten Johanns este membru al ansamblului Raro, alături de care a susţimut concerte în Europa, SUA şi Japonia.