Interviu cu Adrian Onciu, despre noul său roman: „Veţi regăsi detalii şi personaje uşor de recunoscut”

 

Prezentăm mai jos interviul acordat de Adrian Onciu agenţiei Mediafax:

 

Reporter: Aţi făcut studii pentru a fi inginer de calculatoare, dar scrisul v-a dus la scenaristica pentru emisiuni de satiră TV. Cum s-au împletit aceste direcţii cu jurnalismul de investigaţie şi romanele care îşi propun să ţină cititorul cu sufletul la gură?

 

Adrian Onciu: Cititorii care nu mă cunosc ar putea crede că mă pricep la orice – de la depanat computere până la scris anunţuri de condoleanţe. În realitate, lucrurile au curs destul de lin şi aproape previzibil pe traseul inginer-jurnalist-scriitor-scenarist, cu precizarea că facultatea de calculatoare a fost pierdere de timp. N-am practicat niciodată meseria. Ar fi ultimul lucru să pretind că aş fi şi inginer, printre altele. Aşadar, am fost jurnalist mai bine de 12 ani, perioadă în care mi-a apărut şi primul roman, „Cercul Kagan”. De prin 2008 am început să scriu scenarii TV într-o echipă coordonată de Toni Grecu, cu care ulterior am lucrat la scenarii de film – lungmetraj şi sitcom. Tot în acea perioadă am renunţat la jurnalism pentru cariera de scriitor şi scenarist. De anul trecut, am reintrat, cumva, în atmosfera de presă, ca autor al foiletonului săptămânal de ficţiune politică „Micul Pentagon – Casa de nebuni”, publicat în ziarul Gândul.

 

Reporter: Care au fost cele mai neaşteptate reacţii primite la cărţile dumneavoastră?

 

Adrian Onciu: O să mă refer în special la ultimul meu roman, „Cu mâinile legate”, pentru că reacţiile sunt foarte proaspete. Spre exemplu, o domnişoară din Bârlad m-a întrebat pe Facebook dacă scenele erotice din carte sunt doar rodul fanteziei mele. I s-au părut foarte incitante. La fel şi mie abordarea dumneaei. O altă doamnă, din Iaşi, mama unui băieţel care este coleg de şcoală cu fi-miu, i-a spus soţiei după lecturarea cărţii, citez „Nu mă aşteptam la aşa ceva din partea domnului Onciu!”, cu trimitere la aceleaşi scene erotice. Cred că o să le recitesc până îmi dau seama unde am trecut linia roşie. Un prieten m-a întrebat, cu trimitere la romanul „Cu mâinile legate”, dacă aş putea să-i fac rost de numărul de telefon al Vandei – personaj principal în cadrul poveştii. I-a plăcut foarte mult şi, dintr-un motiv care îmi scapă, a rămas cu senzaţia că Vanda ar fi o cunoştinţă de-a mea. L-am dezamăgit, evident. Foarte mulţi cititori m-au rugat să-i invit la premiera filmului. Mi-au mărturisit, după lecturarea romanului, că au trăit senzaţia vizionării unui blockbuster de suspans. Rămâne doar să găsesc un producător.

 

Reporter: Ce detalii şi personaje din lumea reală şi-au făcut drum până în acţiunea romanelor pe care le-aţi publicat?

 

Adrian Onciu: Primele mele trei romane nu conţin multe detalii sau personaje din lumea reală, fiind aproape sută la sută rodul imaginaţiei. Şi asta pentru că acţiunea se petrece în Europa şi Statele Unite, în ţări şi locuri pe care nu am avut plăcerea, deocamdată, să le vizitez. În schimb, „Cu mâinile legate” este cât se poate de ancorată în realitatea zilelor noastre. Aşadar, veţi regăsi detalii şi personaje uşor de recunoscut, nu neaparat zugrăvite pe de-a-ntregul. Am inserat frânturi din lumea televiziunii, a showbiz-ului, aspecte din mediul familial sau din birourile poliţieneşti, din lumea oamenilor de afaceri, personaje din anturajul unor foste sau actuale vedete TV – toate se regăsesc în ultimul meu roman, „Cu mâinile legate”. Ar fi inutil să le numesc, fiecare cititor le va remarca sau nu, fără ca asta să afecteze în vreun fel plăcerea lecturii ori capacitatea de a dezlega misterul ce pluteşte în aer încă de la primele pagini.

 

Reporter: Aţi spus într-un interviu că uneori durează mai mult să stabiliţi scheletul pe care este construită povestea unei cărţi decât scrierea propriu-zisă. Cum s-a dezvoltat povestea pe baza căreia aţi scris „Cu mâinile legate”?

 

Adrian Onciu: Am pornit, iniţial, de la o idee de scenariu de film. Faţă de povestea la care am ajuns în cele din urmă diferenţele sunt destul de mari. Într-o primă fază, aş fi vrut să scriu ceva despre o celulă teroristă activată în Bucureşti şi despre drama unui personaj implicat, fără voia lui, în întreaga afacere. Câteva săptămâni m-am gândit cum să dezvolt intriga, apoi am renunţat brusc. Voiam să iasă ceva foarte credibil, iar în România atacurile teroriste sunt de domeniul SF, din fericire. Aşa că am creionat un alt schelet, ceva mai domestic, mai realist, pe baza căruia am scris romanul „Cu mâinile curate”. Şi nu-mi pare rău absolut deloc că am schimbat povestea. A durat câteva luni de la ideea iniţială – cea cu teroriştii, şi până să încep primul capitol, cu actorul Dragoş Zaharia în calitate de protagonist.

 

Reporter: Cum a evoluat suspansul ca gen în romanul românesc din ultimele trei decenii, ştiut fiind faptul că, înainte de 1989, câteva colecţii celebre ale editurilor autohtone reuşeau să impună în mod curent bestselleruri?

 

Adrian Onciu: Înainte de 1989 romanul poliţist a cunoscut un mare succes la publicul larg din România, inclusiv din pricina faptului că peste o sută de scriitori s-au dedicat acestui gen literar. Cei mai cunoscuţi dintre ei se epuizau rapid în librării, romanelor lor devenind, inevitabil, bestselleruri. I-aş aminti pe George Arion, Rodica Ojog-Braşoveanu, Viorel Cacoveanu, Haralamb Zincă, Petre Sălcudeanu sau Olimpian Ungherea – nume de scriitori oarecum celebri în vremurile alea şi despre care cititorii mai tineri ştiu puţine lucruri. După Revoluţie romanele lor poliţiste au intrat într-un cvasi-anonimat din varii motive, publicul preferând să caute autori străini de mistery&thriller. O singură excepţie aş sublinia aici: George Arion. A fost şi, din fericire, a rămas un prolific şi talentat autor de romane poliţiste, care nu doar că scrie literatură de calitate, ci şi încearcă să-i promoveze pe autorii de policier. Scriitorii români de după 1989 au avut de luptat, pe de o parte, cu ideile preconcepute ale cititorilor legate de romanele cu miliţieni şi pe de altă parte cu avalanşa de autori celebri din spaţiul literaturii anglo-saxone, care au umplut rafturile librăriilor. Aşadar, scriitorii relevanţi de mistery&thriller de după 1989 pot fi număraţi pe degete. I-aş aminti pe Eugen Ovidiu Chirovici, Caius Dobrescu, Bogdan Hrib şi, deloc în ultimul rând, George Arion.

 

Reporter: Care credeţi că sunt motivele care împiedică un autor român concentrat asupra scrisului pentru un public larg să se bucure de recunoaşterea pe care o vizează?

 

Adrian Onciu: Depinde ce înţelegem prin recunoaştere. Personal, m-aş bucura mai mult de recunoaşterea venită din partea cititorilor şi mai puţin a criticii de specialitate. Evident, în cazul oricărui scriitor există un sentiment de mulţumire atunci când publicul îi apreciază munca. Însă nu şi unul de împlinire. Visul unui scriitor amator este să devină profesionist la un moment dat. Şi să poată trăi doar din veniturile provenite din vânzarea cărţilor. Cum la noi un tiraj obişnuit depăşeşte arareori 1.500 de exemplare, iar drepturile de autor sunt de circa zece la sută, vă puteţi imagina că scriitori profesionişti nu prea există. Aşa că adevărata recunoaştere pentru un autor ca mine, spre exemplu, ar veni când romanele mele ar fi traduse şi vândute în toată lumea, în sute de mii de exemplare. Atunci aş deveni, probabil, un scriitor profesionist. Pentru că m-aţi întrebat ce mă împiedică să mă bucur de această recunoaştere, vă răspund scurt: nimic! Sunt convins că va veni la momentul potrivit.

 

Reporter: Care credeţi că ar putea să fie considerată marca Adrian Onciu în romanele pe care le-aţi publicat până acum?

 

Adrian Onciu: Primele trei romane sunt destul de diferite de ultimul, iar aici mă refer la intrigă, locaţie, personaje şi chiar stil. Cred că romanul „Cu mâinile legate” se apropie mai tare de ceea ce mă caracterizează: o scriere fluidă, uşor de lecturat, un suspans continuu, accente de umor, pasaje erotice reuşite şi un final greu de intuit. Şi poate chiar ceva în plus, pe care vă las să îl descoperiţi odată cu povestea. Lectură plăcută!

 

Adrian Onciu, născut în 1968, a studiat ingineria, dar cariera sa a pornit în altă direcţie în 1994, odată cu interviul susţinut pentru un post de reporter. A fost, pe rând, reporter, şef de secţie, redactor-şef şi editor la Opinia, Universul, Independentul, Ziua, Flacăra, Monitorul şi Jurnalul de Est, în aceeaşi perioadă înregistrând şi apariţia romanului său de debut, thrillerul „Cercul Kagan”. Cu următoarele două volume, „Afacerea Alzira” şi „Templul negru”, Adrian Onciu şi-a confirmat statutul de „maestru al genului mystery”, arată editorii. Romanul „Cu mâinile legate” reprezintă o dublă premieră. Este prima colaborare cu Editura Trei şi impune un nou stil abordat de autor.