Cristina Jacob, despre recordul stabilit de filmul său ”Oh, Ramona!”: Hate it or love it!

Regizorul Cristina Jacob a vorbit despre nevoia de spectatori pe care o resimte filmul românesc şi despre importanţa prezenţei publicului în cinematografe.

Deţinătoarea unui nou record de audienţă stabilit pentru săptămâna lansării noului său film a dezvăluit cum a ales cartea pe care a ecranizat-o şi cum îşi explică succesul peliculei sale: ”Nu mă feream neapărat de un final dramatic, dar mi-am dorit să le ofer ceva în plus celor care vin să vadă filmul”.

Redăm intergral interviul acordat agenţiei MEDIAFAX de regizorul Cristina Jacob:

Reporter: Cum te simţi când peste 100.000 de spectatori au venit să vadă filmul în primul weekend?

Cristina Jacob: Sunt bucuroasă că au venit atât de mulţi plătitori de bilete. Asta înseamnă că au prins curaj spectatorii noştri să vină la film şi să încurajeze astfel cinematografia noastră. Puţini ştiu câtă muncă e în spate, cât de mult timp durează să faci un film, cât de mulţi profesionişti lucrează la acest puzzle şi cât de mulţi bani sunt implicaţi. Şi, pentru a avea calitatea pe care am obţinut-o cu acest film, aveam nevoie de susţinerea întregului public. E o bucurie pentru noi să vedem că primim şi recompensa. E o încurajare să tot facem filme de acest gen.

Reporter: Cum a fost saltul de la ”Selfie” la ”Oh, Ramona!”?

Cristina Jacob: Cred că e o evoluţie firească. Nimic nu vine peste noapte şi nu sunt fanul scurtăturilor. Nu cred în scurtături. Sunt un om care munceşte de la 14 ani, am aproape 10 ani deja de cinematografie. E un parcurs, cred eu, firesc, după al patrulea lung-metraj. Sigur că e un salt, e o îmbunătăţire, e un film mai bun decât ”Selfie”.

Am păstrat doar ce era foarte ”juicy”

Reporter: Ce te-a atras la cartea lui Andrei Ciobanu?

Cristina Jacob: Eu am comparat mereu cartea şi pe el, ca personaj, cu Woody Allen, cu Woody Allen la 16 ani. Această autoironie m-a atras foarte tare. Şi cred că aş vrea să trag un semnal cu asta: să nu ne luăm prea în serios, să fim tot timpul autoironici cu noi şi atunci, cumva, viaţa e mai frumoasă.

Reporter: E primul tău film care a pornit de la adaptarea unei cărţi, ce se schimbă pentru regizor faţă de filmele anterioare?

Cristina Jacob: Atunci când adaptezi o carte e o muncă în plus, faţă de un scenariu pe care îl creezi de la zero. Ai povestea cuiva, lucrezi cu materialul dat, nu mai poţi să inventezi tu orice ai vrea. A fost complicat să punem cele 500 de pagini în mai puţin de două ore şi a trebuit să tăiem, să scoatem. Totodată a fost bine că am avut de unde şi am păstrat doar ce era foarte ”juicy”.

Reporter: Ce a fost cel mai greu în realizarea filmului „Oh, Ramona!” pentru tine, ca regizor?

Cristina Jacob: Totul a fost greu. Filmul ăsta a fost cel mai greu la care am lucrat până acum, de la scrierea scenariului după carte, care a durat mai bine de şase luni, găsirea acestor actori, unde am văzut peste 20.000, montajul, care a durat mai bine de un an de zile. Filmul a ieşit undeva la peste trei ore şi a trebuit să scot peste o oră din el, deci o mână şi un picior. Şi alte procese cum ar fi visual effects, sunetul, care a fost făcut în două ţări, în Anglia şi mixajul final la Paris, am făcut visual effects cu trei echipe în loc de una, pentru că timpul a fost foarte limitat. Fiecare proces a fost destul de anevoios la acest film. Nu ştiu să îţi spun de ce, dar se zice că orice lucru care e mai greu şi mai complicat după aia se echilibrează cu un succes. Aşa că prefer faptul că a fost mai greu pentru că, iată, exigenţa mea şi a echipei este astăzi răsplătită.

”Am dorit să le ofer ceva în plus celor care vin să vadă filmul”

Reporter: Cât de greu a fost să găseşti un final pentru „Oh, Ramona!”, ştiind problemele pe care le au filmele româneşti cu finalurile?

Cristina Jacob: A fost o provocare pentru că romanul se termină, pentru cei care nu au citit, cu el care le pierde pe ambele fete. Sigur că este un final dramatic. Nu mă feream neapărat de un final dramatic, dar mi-am dorit să le ofer ceva în plus celor care vin să vadă filmul, ne-am gândit luni de zile cum am putea să îl schimbăm şi cred că e unul extrem de curajos. Am fost plăcut surprinsă să aflu că le-a plăcut, pentru că m-am gândit să fie ”hate it or love it”. Se pare că mai mulţi sunt cei cărora le place acest final. Pe cei care nu l-aţi văzut, vă provoc să îl vedeţi. Noi am început cu finalul. Am filmat finalul în primele trei zile. Actorii au o transformare în final şi trebuia să arate ca şi cum ar fi cu zece ani mai bătrâni. Aveau părul lung, am filmat cu ei aşa, după care i-am tuns şi nu ne-am mai putut întoarce. A fost o provocare şi mă bucur că am mers la risc cu el.

Reporter: Cu cine te-ai identificat în adolescenţă, cu Ramona sau cu Anemona?

Cristina Jacob: M-am identificat, sigur, cu Ramona. N-am fost un copil foarte cuminte, din contră. Cred că e cumva bine că am experimentat şi am făcut toate trăsnăile ca şi copil şi, ulterior, ca adolescent, pentru că nu te mai trezeşti după aia, la douăzeci, treizeci de ani să ţi se pară atractive anumite lucruri şi atunci e mai ciudat să le faci.

Reporter: Care este scena ta preferată din ceea ce nu a mai intrat în cele 109 minute care au ajuns pe ecran?

Cristina Jacob: Am o secvenţă preferată. Din păcate, a trebuit în aceste multe minute scoase din film să scot şi actori cu totul. Actori care au jucat foarte bine. Sigur, nu mă mai iubesc aşa mult astăzi, eu îi respect şi îi iubesc în continuare, dar uneori asta e, trebuie să iei nişte decizii drastice în favoarea filmului. Am o secvenţă preferată care era cu un taximetrist şi cu un actor foarte cunoscut. Din păcate a trebuit să scot acea secvenţă din film cu tot cu actor, deşi era o secvenţă foarte bună.

Reporter: Cum vezi „Oh, Ramona?” în raport cu cele mai bune comedii româneşti?

Cristina Jacob: Nu m-am raportat niciodată la colegii mei. Am încercat să mă raportez la filmele cu care am crescut. Asta nu pentru că nu îmi plac. Îmi plac şi filmele minimaliste, îi respect pe foarte mulţi regizori care au luat multe premii afară şi cred că e necesar să existe şi acele filme. Cred că, totodată, pentru o industrie sănătoasă, trebuie să existe şi filme de public. Aştept să facă mai multe comedii ca să ne putem raporta reciproc. Vreau competiţie.

Reporter: Filmul a fost comparat cu producţii ca „American Pie” şi alte filme care au vizat în principal adolescenţii. Cum vezi tu comparaţia aceasta?

Cristina Jacob: E o comparaţie firească. Toate generaţiile au filmele lor de referinţă. Nu mă deranjează, din contră. Deşi acest film e mai bun. Pentru că eu lucrez mult cu actorii şi au ceva mai multă adâncime şi credibilitate personajele. Cu aceeaşi doză de umor, cum s-au regăsit în ”American Pie”, aşa se vor regăsi şi în ”Oh, Ramona!”.

Reporter: De ce filmele tale fac recorduri de public mai ales între tineri iar celelalte filme româneşti, nu?

Cristina Jacob: E foarte simplu. Acest film, ”Oh, Ramona!”, e foarte targetat. A fost făcut pentru publicul de tineri, în principal. Asta nu înseamnă că nu poate să îl vadă şi mama, şi tata, şi bunicii. Dar este un film pentru adolescenţi, în principal. Sigur că adolescenţii sunt cei care vin în număr mare la film. Cu asta îţi răspund la întrebare. E normal ca filmele celelalte, targetate pentru festivaluri, acesta fiind interesul lor, să facă mai puţine intrări, având în vedere că publicul majoritar caută entertainment, caută, după o zi de lucru să vadă altceva decât văd în fiecare zi. Cred că e bine să existe ambele genuri de film.

Reporter: Cum a fost primit „Oh, Ramona!” de celelalte categorii de vârstă, de la studenţi la părinţi?

Cristina Jacob: Surprinzător, este primit foarte bine. Am avut mulţi prieteni sau cunoscuţi peste vârsta de 60 de ani care s-au regăsit şi ei. Au zis, ”da, şi noi am avut o grasă de care am fugit, şi noi ne-am întrebat pe care să o alegem, o iubesc pe aia sau pe cealaltă?”, şi femeile la rândul lor. ”Ce să alegem, de ce? Cum e primul sărut?”, toţi am trecut prin asta, indiferent de vârsta pe care o avem.

Reporter: Nu mai eşti o adolescentă, cum ţii legătura cu actualii adolescenţi, generaţia Z?

Cristina Jacob: Nu mai sunt? A, eu credeam că mai sunt. Cred că adolescentul din noi nu moare niciodată şi îl găseşti când ai nevoie de el. Sigur că adolescenţii nu sunt cei mai prietenoşi, de aici şi prăpastia dintre generaţii. Dar atunci când te pui în pielea lor şi le vorbeşti deschis îţi devin prieteni.

”Aceeaşi poveste de dragoste a mea, a ta, a oricui, a «Liceenilor», dacă vrei”

Reporter: Va exista un sequel la ”Oh, Ramona!”?

Cristina Jacob: ”Oh, Ramona!”… Va exista dacă vom depăşi 400.000 de spectatori. Aşa că veniţi în număr mare dacă vreţi partea a doua.

Reporter: Când ţi-ai dat seama că „Oh, Ramona!” merge mai departe decât celelalte filme pe care le-ai făcut?

Cristina Jacob: Nu mi-am dat seama niciodată de asta. A fost firesc. Mă autodepăşesc şi simt nevoia să fac lucrul mai bine în fiecare zi şi învăţ mai bine în fiecare zi. Asta se vede în film. Pur şi simplu pentru că mi-am propus să fac lucrurile mai bine, de la alegerea locaţiilor, la culoare, la sunet, la antrenarea actorilor, a ieşit un film mai bun.

Reporter: Ce crezi că ar putea să schimbe „Oh, Ramona!” la aşteptările pe care le are publicul de la filmele româneşti?

Cristina Jacob: Ce îmi doresc eu să se schimbe e să afle cât de multă muncă e în spate şi să aprecieze mai mult filmul românesc, să vină în număr mare în cinematografe, pentru că avem ţări vecine în care filmele lor fac mai mult decât orice film american. Se încurajează mersul la cinema mai ales pentru filmele lor. La noi, pirateria, în ultimii ani, a ajuns să pară aproape un drept. De fapt este hoţie. E ca şi cum îmi e sete şi mă duc să fur din magazin. Sunt bani împrumutaţi, investiţi într-un film, lucrează peste 150 de oameni care trebuie plătiţi şi îi încurajez pe spectatori să plătească cei 20 de lei pe bilet, să vadă filmul la cinema pentru a trăi magia cinema-ului, dacă îl găsesc în cinema.

Reporter: Când te uiţi înapoi, la filmele româneşti care au surprins tineri, adolescenţi în diferite perioade, ca la ”Liceenii”, de exemplu, în ce fel crezi că vine filmul tău?

Cristina Jacob: E cumva aceeaşi poveste. De aici şi ”a fost odată şi încă o dată”. Putem face şi peste cinci ani acelaşi film, dar spus contemporan. E aceeaşi poveste de dragoste a mea, a ta, a oricui, a ”Liceenilor”, dacă vrei, dar spusă contemporan, asta e diferenţa.

Cristina Jacob este regizor şi scenaristă, autoarea comediilor ”#Selfie” (2014) şi ”#Selfie69” (2016), filmele româneşti cu cel mai mare număr de spectatori în 2014, respectiv 2016. ”#Selfie” a fost cel mai bun debut regizoral de după 1989, din punct de vedere al numărului record de spectatori veniţi la cinema la un film de debut (102.000 de intrări în numai 20 de săptămâni). Dintre peliculele ultimilor 16 ani, ”#Selfie69” rămâne filmul românesc pentru care au intrat în cinemategrafe cei mai mulţi spectatori. A absolvit un masterat în cinematografie în cadrul London Film School (2014) şi este licenţiată în regie de film (2012) ca şefă de promoţie. Cristina Jacob a mai lansat, în 2015, ”Poveste de dragoste/ Love is a story” (2015), cu Dragoş Bucur şi Raluca Aprodu. Filmul a fost selectat în festivaluri precum Montreal World Film Festival (Canada), Festival International du Film d’Amour de Mons (Belgia) şi Portobello Film Festival (Marea Britanie). ”Naşu’” (mediu-metraj, 2012), ”Zestrea” (scurtmetraj, 2011), ”Mircea Veroiu” (documentar, 2010) şi ”Raport despre indiferenţă” (scurtmetraj, 2010) sunt alte câteva titluri semnate de Cristina.

Scurtmetrajul ”Zestrea” a fost selecţionat la Cannes Short Film Corner, Festivalul internaţional de film DaKINO, Festivalul internaţional de film studenţesc CineMAiubit şi Ruby Mountain Film Festival (SUA), unde a câştigat Premiul pentru cel mai bun film de scurtmetraj studenţesc.

Noul său film, comedia ”Oh, Ramona!”, a stabilit un record de audienţă pentru filmele româneşti din toate timpurile fiind urmărit după primul weekend petrecut în cinematografe de 111.881 de spectator, ocupând primul loc în box-office, cu un număr de spectator aproape dublu în România faţă de noua peliculă produsă de James Cameron şi lansată în cinematografele româneşti în acelaşi timp.