Textele inedite ale lui Jerome David Salinger vor fi publicate
Este prima dată când fiul romancierului, Matt Salinger, a confirmat existenţa unui număr impresionant de scrieri inedite rămase după ce tatăl său a încetat din viaţă, în 2010.
Matt Salinger a declarat că, împreună cu văduva tatălui său, „avansează cât pot de repede” pentru a pregăti textele inedite pentru publicare, scrie Mediafax.
La moartea lui J. D. Salinger, în urma acestuia au rămas numai cărţile pe care autorul romanului cult „De veghe în lanul de secară/ Catcher in the Rye” le publicase până în 1965. Până în prezent, ideea că autorul a continuat să scrie fără să publice până la moarte a fost susţinută numai de zvonuri.
Fiul prozatorului a oferit primele certitudini în legătură cu existenţa acestor texte şi a dat asigurări că „tot ce a scris va fi împărtăşit cu publicul la un moment dat”. „Conducea maşina şi trăgea pe dreapta ca să scrie ceva şi să râdă singur, uneori îmi citea şi mie, alteori nu, şi lângă fiecare scaun avea un carneţel”, şi-a amintit Matt Salinger despre celebrul său tată.
Matt Salinger a negat şi zvonurile lansate în documentarul din 2013 despre scriitor potrivit cărora ar fi urmat să fie publicate cinci volume noi semnate de acesta, inclusiv o povestire în care ar apărea Holden Caulfield, personajul principal din „De veghe în lanul de secară”, dar şi una în care ar fi fost vorba despre căsnicia lui J. D. Salinger cu Sylvia, fostă colaboratoare a regimului nazist, arată The Guardian.
Matt a descris zvonurile drept „gunoi absolut” şi că „oricine l-a înţeles pe tata vreun pic îşi dă seama că este o idee dement de nostimă să fi scris el o carte despre prima lui căsnicie. E dincolo de hotarul plauzibilului”.
„Ştia că va dura foarte mult timp”, a dezvăluit Matt Salinger despre perspectiva tatălui său legată de pregătirea scrierilor pentru publicarea postumă. „Vorbim despre cineva care a scris 50 de ani fără să publice, este mult material. Nu este vorba despre reticenţă sau instinct de protecţie. Când va fi gata, vom arăta”, a spus fiul scriitorului.
Despre textele inedite, Matt Salinger a declarat că este sigur că „îi vor dezamăgi pe cei de care nu îi păsa” tatălui său, „dar, pentru adevăraţii cititori, cred că va fi o primire teribil de bună, vor fi atinşi în modurile în care orice cititor speră să fie atins atunci când deschide o carte. Nu vor fi neapărat schimbaţi de ceea ce vor citi, dar se va alege câte ceva ce poate duce la o schimbare”.