Home » Cultură » Lansarea cărţii „Marele tot”, însoţită de o dezbatere

Lansarea cărţii „Marele tot”, însoţită de o dezbatere

Lansarea cărţii „Marele tot”, însoţită de o dezbatere
Publicat: 14.12.2018
Cartea "Marele tot", de Sean Caroll, va fi lansată cu o dezbatere despre sensul existenţei în cadrul evenimentului "De la Bing Bang la înţelegerea existenţei umane", organizat marţi, la Librăria Seneca din Bucureşti. La eveniment vor participa un biolog, un jurnalist specializat în ştiinţă şi un traducător.

Volumul lui Sean Carroll, publicat în colecţia Mathesis a Editurii Herald, este dezbătut pe 18 decembrie, de la ora 18.30, la Librăria Seneca Anticafe, de Anca Bontaş, profesor de biologie, vicepreşedinte al Asociaţiei Secular-Umaniste din România, Corina Negrea, jurnalist de ştiinţă, realizatorul emisiunii Ştiinţa în Cuvinte Potrivite la Radio România Cultural, Cristian Român, senior editor la revista Ştiinţă şi Tehnică, şi George Arion, traducător, scrie Mediafax.

Printre subiectele întâlnirii se numără teoria câmpurilor cuantice, limbajul de bază al fizicii moderne, legile fundamentale ale naturii, teoria analitică a materiei şi cum se conectează aceste principii mai profunde la bogăţia lumii înconjurătoare.

„Vom porni într-o călătorie în Universul microscopic şi în cel macroscopic, pentru a ne înţelege pe noi şi lumea în care trăim cu ocazia lansării cărţii «Marele tot»(…), Pentru că facem parte dintr-un univers care funcţionează conform unor legi fundamentale impersonale, vom încerca să elucidăm şi problema cea mai stufoasă cu care se confruntă naturalismul: misterul conştiinţei. Astfel, cu cât vom învăţa mai multe despre mecanismele fundamentale ale vieţii, cu atât vom aprecia mai mult felul în care se află în armonie cu principiile fizice fundamentale care guvernează întreg universul”, au anunţat editorii.

Sean Michael Carroll este cosmolog şi profesor de fizică specializat în mecanică cuantică, gravitaţie, cosmologie, mecanică statistică şi bazele fizicii. Este profesor cercetător în cadrul Departamentului de Fizică al Institutului de Tehnologie din California. El şi-a adus contribuţia la blogul de fizică Cosmic Variance şi a publicat în reviste ştiinţifice precum Nature, precum şi alte publicaţii, printre care New York Times, Sky & Telescope şi New Scientist.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li se vor da răspunsuri”
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li ...
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia deja în 1913”
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia ...
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor
S-a descoperit că astronauții procesează sarcinile mai lent în spațiu
S-a descoperit că astronauții procesează sarcinile mai lent în spațiu
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor