„Dacii Liberi” rulează în cinematografe
Realizatorii iau în seamă întrebările pe care le pun mulţi dintre cei care vorbesc despre daci, începând cu „adevărata identitate a poporului român” până la „Cine suntem, individual şi colectiv”, dar nu au pretenţia că oferă un răspuns, o trecere în revistă a dezbaterilor, polemicilor şi a teoriilor, mai mult sau mai puţin fanteziste, fiind mult mai necesară. Filmul nu răspunde întrebărilor dacologilor, dacopaţilor şi nici dacofobilor, ci este o invitaţie la dialog între tabere, dar mai ales o invitaţie la introspecţie, arată producătorii, scrie Mediafax.
„Cred că, în acest an centenar, ar trebui să reţinem partea bună a evenimentului petrecut în urmă cu 100 de ani, dar să fim mai rezervaţi cu privire la discursul la superlativ despre români şi strămoşii lor şi să ne uităm puţin în jurul nostru. Vom vedea că societatea în care trăim nu e nicidecum în concordanţă cu acea polologhie care ne spune că noi suntem cei mai buni, cei mai deştepţi, cei mai organizaţi, dar altcineva nu ne lasă să evoluăm. Luna nu se învârte în jurul Bucegilor, ci în jurul pământului. Când porneşti la drum cu o asemenea imagine distorsionată despre tine însuţi, nu ai cum să ajungi departe. Un prim bun pas este să fii realist. Şi asta se aplică şi la felul cum îţi confecţionezi şi interpretezi istoria”, spune Andrei Gorgan, unul dintre regizorii filmului.
Filmul oferă răspunsuri date de cei care au ales să locuiască într-un sat dacic, un istoric şi un arheolog, membri ai unei trupe de reconstituire istorică, un grup de mistici daci, un organizator de proteste, administratorul sitului UNESCO Sarmisegetusa Regia, dar şi participanţii la Congresele de Dacologie. Pe toţi îi uneşte pasiunea comună pentru daci. Îi desparte însă viziunea diferită pe care fiecare dintre ei o are asupra unui episod istoric care devine, de la an la an, tot mai popular în România.
Monica Lăzurean-Gorgan, producător şi regizor de film, a produs, coprodus sau a fost producător delegat pentru mai multe lungmetraje de ficţiune şi documentare care au fost selectate la Berlin, Sundance, Locarno şi multe alte festivaluri internaţionale („Doar o răsuflare”, „Chuck Norris vs. Communism”, „Domestic”, „Colivia”, „Nu mă atinge-mă”, „Timebox”).
„Doar o răsuflare”, un documentar pe care l-a regizat, a fost premiat la Sarajevo IFF în 2016, unde a câştigat premiul Heart of Sarajevo. De asemenea, filmul a câştigat premiul Gopo, trofeul LET’S CEE Film Festival şi titlul de cel mai bun film documentar românesc în anul 2017 la Festivalul Astra de la Sibiu.
Andrei Gorgan este editor de film şi a semnat, printre altele, „Doar o răsuflare” şi „Domestic”.
„Dacii Liberi” este o coproducţie Manifest Film şi Fundaţia Romania One.