Expoziţie de artă japoneză consacrată la MNAR
Deschiderea expoziţiei va avea loc pe 28 noiembrie, la ora 17.00, în sălile Kretzulescu, informează Mediafax.
Hashira-e – sau gravurile-stâlp, fenomen artistic definitoriu pentru cultura urbană a epocii Edo (1615 – 1868), au fost create o perioadă limitată de timp, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea până în primele decenii ale secolului al XX-lea. Cele 45 de exemplare selectate ilustrează perfect caracteristicile singulare, proprii acestui gen neobişnuit: formatul îngust, aproape imposibil, compoziţii novatoare, rezolvări spaţiale îndrăzneţe, recursul la imaginaţia privitorului. Subiectele se înscriu în repertoriul general al gravurii ukiyo-e: curtezane din cartierul Yoshiwara, perechi de îndrăgostiţi, femei frumoase, scene cu semnificaţii simbolice faste, parodii ale temelor clasice. Ansamblul este completat de câteva gravuri de tip kakemono-e, apropiate ca factură artistică, şi de lucrări imprimate în alte formate curente în epoca Edo.
În expoziţie figurează opere ale unora dintre cei mai reprezentativi creatori de hashira-e: Ishikawa Toyonobu (1711 – 1785), Suzuki Harunobu (1725 – 1770), Isoda Koryūsai (1735 – 1790), Torii Kiyonaga (1752 – 1815), Kitagawa Utamaro (1754 – 1806), Hosoda Eishi (1756 – 1829), Katsukawa Shunchō (activ între 1780 – 1801), Kikugawa Eizan (1787 – 1867).
Evenimentul se înscrie în programul expoziţional dedicat de muzeu „Imaginilor lumii trecătoare” (ukiyo-e). De-a lungul anilor, acesta a introdus publicul în universul captivant al unor mari maeştri ai gravurii precum Toyohara Chikanobu (1838 – 1912), Utagawa Kunisada (1786 – 1865) şi Utagawa Kuniyoshi (1797 – 1861).