Home » Cultură » Volumul „Ungaria lui Orbán”, recompensat cu premiul Uniunii Europene pentru eseu

Volumul „Ungaria lui Orbán”, recompensat cu premiul Uniunii Europene pentru eseu

Volumul „Ungaria lui Orbán”, recompensat cu premiul Uniunii Europene pentru eseu
Publicat: 13.11.2018
Volumul "Ungaria lui Orbán", de Paul Lendvai, apărut în limba română la Editura Polirom, a fost recompensat cu premiul Uniunii Europene pentru eseu, ediţia 2018, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Inaugurat în anul 2007, la Paris, de Asociaţia Esprit d’Europe, premiul este acordat titlurilor apărute în categoriile „eseu” şi „romane & povestiri” şi îşi propune să promoveze valorile europene şi să contribuie la o mai bună înţelegere a Uniunii Europene ca entitate culturală, scrie Mediafax.
 
Volumele nominalizate la acest premiu trebuie să fi apărut în unul dintre cele 28 de state membre UE, ca ediţie originală sau traducere. Printre câştigătorii ediţiilor anterioare la categoria eseu se numără Raffaele Simone (2017), Erri De Luca (2016), Robert Menasse (2015), Tony Judt (2008).
 
Ceilalţi laureaţi ai ediţiei a 12-a a European Book Prize sunt Géraldine Schwarz, pentru romanul „Les Amnésiques”, şi Paul Philippe Sands – premiul special al juriului pentru volumul „Retour à Lemberg”, considerat „cartea europeană a ultimelor luni”.
 
Ceremonia de decernare a premiului în valoare de 10.000 de euro va avea loc pe 5 decembrie, la Parlamentul European, în Bruxelles, cu participarea lui Antonio Tajani, preşedintele Parlamentului European.
 
Sub aparenţa democraţiei, Viktor Orbán conduce Ungaria cu o mână de fier. Drumul său spre putere nu a fost nici scurt, nici lipsit de obstacole, dar în 2010, când Fidesz – organizaţia de tineret independentă pe care a fondat-o în 1988 împreună cu câţiva studenţi, devenită între timp un partid de dreapta conservator – a obţinut victoria în alegerile legislative, Orbán a ajuns în centrul scenei politice. Următorii ani au dovedit în repetate rânduri că noul „om puternic” de la Budapesta nu poate fi oprit din mersul său spre un regim autoritar nici de opoziţia politică, nici de societatea civilă. Între timp însă, statisticile referitoare la economie, politică, instituţii guvernamentale, cercetare şi alte domenii esenţiale arată un declin al Ungariei în comparaţie cu alte state postcomuniste.
 
Paul Lendvai, născut pe 24 august 1929, a părăsit Ungaria natală după Revoluţia din 1956 şi s-a stabilit în Austria. În perioada 1960 – 1982 a fost corespondent pentru Europa de Est al Die Presse şi Financial Times şi a scris mai multe cărţi despre istoria ţărilor central şi est-europene. Între 1982 şi 1987 a fost redactor-şef pentru Europa Centrală şi de Est al postului de televiziune Österreichischer Rundfunk (ORF), iar, între 1987 şi 1998, director la Radio Österreich International (RÖI). În prezent este coeditor şi redactor-şef al revistei Europäische Rundschau. De acelaşi autor au apărut volumele „Der rote Balkan” (1969), „Antisemitismus ohne Juden” (1972), „Die Grenzen des Wandels” (1977), „Der Medienkrieg” (1981), „Auf schwarzen Listen. Erlebnisse eines Mitteleuropäers” (1996), „Mein verspieltes Land. Ungarn im Umbruch” (2010), „Hungary: Between Democracy and Authoritarianism” (2012), „Leben eines Grenzgängers” (2013).

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cuie înfipte în craniile oamenilor, ritualul șocant din Epoca Fierului
Cuie înfipte în craniile oamenilor, ritualul șocant din Epoca Fierului
Neutrinii ar putea fi cheia pentru studierea nucleului Soarelui
Neutrinii ar putea fi cheia pentru studierea nucleului Soarelui
Așa s-a scris ISTORIA! Legendarul Cristian Gațu, dezvăluiri în premieră despre cum a trecut prin furcile morții la JO 1972 și cum l-a pedepsit pe Gigi Becali
Așa s-a scris ISTORIA! Legendarul Cristian Gațu, dezvăluiri în premieră despre cum a trecut prin furcile morții la ...
Oamenii de știință au găsit 128 de sateliți noi în jurul lui Saturn
Oamenii de știință au găsit 128 de sateliți noi în jurul lui Saturn
Masculii unei specii de caracatițe paralizează femelele înainte de împerechere pentru a nu fi mâncați
Masculii unei specii de caracatițe paralizează femelele înainte de împerechere pentru a nu fi mâncați
Primele pisici domestice au ajuns în China în urmă cu 1.400 de ani, arată un studiu
Primele pisici domestice au ajuns în China în urmă cu 1.400 de ani, arată un studiu
Scurtă istorie a OZN-urilor: Suntem cu adevărat vizitați de extratereștri?
Scurtă istorie a OZN-urilor: Suntem cu adevărat vizitați de extratereștri?
Un salariu mai mare aduce mai multă satisfacție în viață, dar și mai mult stres
Un salariu mai mare aduce mai multă satisfacție în viață, dar și mai mult stres
Oamenii care petrec foarte mult timp pe rețelele sociale sunt mai expuși la afecțiuni psihiatrice
Oamenii care petrec foarte mult timp pe rețelele sociale sunt mai expuși la afecțiuni psihiatrice
Conspirații cu Gen. Emil Străinu – o nouă ediție captivantă, joi, de la 22:00
Conspirații cu Gen. Emil Străinu – o nouă ediție captivantă, joi, de la 22:00
Test de cultură generală. Cât de mari sunt inelele planetei Saturn?
Test de cultură generală. Cât de mari sunt inelele planetei Saturn?
Astronomii au descoperit patru planete care orbitează una dintre cele mai apropiate stele de Pământ
Astronomii au descoperit patru planete care orbitează una dintre cele mai apropiate stele de Pământ
Primul om din lume care a trăit cu o inimă artificială mai mult de 100 de zile
Primul om din lume care a trăit cu o inimă artificială mai mult de 100 de zile
India și Congo ar putea semna un acord de aprovizionare cu cobalt și cupru
India și Congo ar putea semna un acord de aprovizionare cu cobalt și cupru
Două noi medicamente pot ajuta pacienții cu Alzheimer să fie independenți mai mult timp
Două noi medicamente pot ajuta pacienții cu Alzheimer să fie independenți mai mult timp
Mircea Eliade, marele scriitor şi filosof care a susţinut Garda de Fier
Mircea Eliade, marele scriitor şi filosof care a susţinut Garda de Fier
De ce este Elon Musk atât de interesat de politica din România?
De ce este Elon Musk atât de interesat de politica din România?
Hackerii din Coreea de Nord au introdus aplicații infectate în Google Play
Hackerii din Coreea de Nord au introdus aplicații infectate în Google Play