Home » Cultură » India a inaugurat cea mai mare statuie din lume – VIDEO

India a inaugurat cea mai mare statuie din lume – VIDEO

India a inaugurat cea mai mare statuie din lume – VIDEO
Publicat: 31.10.2018
India a prezentat cea mai mare stauie din lume ce îl înfăţişează pe liderul independenţei ţării, Sardar Vallabhbhai Patel. Statuia cu înălţime de 182 de metri este de două ori mai mare decât Statuia Libertăţii şi deţine lifturi ce vor putea transporta peste 15.000 de turişti într-o zonă panoramică a statuii.

Prezentarea statuii nu a fost, însă, primită cu aplauze de toţi localnicii, unele comunităţi au protestat privind lipsa compensaţii pentru terenurile utilizate pentru construcţie. Conform The Guardian, statuia comemorează eforturile lui Patel de unificare a sute de comunităţi în India de astăzi, la scurt timp după obţinerea independenţei. 

Prim-ministrul Indiei, Narendra Modi, a declarat că statuia reprezintă „un răspuns pentru cei ce pun la îndoială existenţa Indiei”. Figura din bronz a lui Patel are la bază o grădină şi un muzeu memorial. Întreaga construcţie a costat 400.000.000 de dolari şi s-a desfăşurat pe parcursul a patru anI. 

 

Titlul de cea mai înaltă statuie din lume s-ar putea să nu fie deţinut pentru mult timp din cauza lucrărilor ce sunt în desfăşurare pentru construirea statuii unui rege hindus pe ţărmul din Mumbai, tot în India. Statuia cu o înălţime de 212 metri îl va înfăţişa pe conducătorul Chhatrapati Shivaji din secolul XVII şi va fi gata peste doi ani

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cuie înfipte în craniile oamenilor, ritualul șocant din Epoca Fierului
Cuie înfipte în craniile oamenilor, ritualul șocant din Epoca Fierului
Neutrinii ar putea fi cheia pentru studierea nucleului Soarelui
Neutrinii ar putea fi cheia pentru studierea nucleului Soarelui
Așa s-a scris ISTORIA! Legendarul Cristian Gațu, dezvăluiri în premieră despre cum a trecut prin furcile morții la JO 1972 și cum l-a pedepsit pe Gigi Becali
Așa s-a scris ISTORIA! Legendarul Cristian Gațu, dezvăluiri în premieră despre cum a trecut prin furcile morții la ...
Oamenii de știință au găsit 128 de sateliți noi în jurul lui Saturn
Oamenii de știință au găsit 128 de sateliți noi în jurul lui Saturn
Masculii unei specii de caracatițe paralizează femelele înainte de împerechere pentru a nu fi mâncați
Masculii unei specii de caracatițe paralizează femelele înainte de împerechere pentru a nu fi mâncați
Primele pisici domestice au ajuns în China în urmă cu 1.400 de ani, arată un studiu
Primele pisici domestice au ajuns în China în urmă cu 1.400 de ani, arată un studiu
Scurtă istorie a OZN-urilor: Suntem cu adevărat vizitați de extratereștri?
Scurtă istorie a OZN-urilor: Suntem cu adevărat vizitați de extratereștri?
Un salariu mai mare aduce mai multă satisfacție în viață, dar și mai mult stres
Un salariu mai mare aduce mai multă satisfacție în viață, dar și mai mult stres
Oamenii care petrec foarte mult timp pe rețelele sociale sunt mai expuși la afecțiuni psihiatrice
Oamenii care petrec foarte mult timp pe rețelele sociale sunt mai expuși la afecțiuni psihiatrice
Conspirații cu Gen. Emil Străinu – o nouă ediție captivantă, joi, de la 22:00
Conspirații cu Gen. Emil Străinu – o nouă ediție captivantă, joi, de la 22:00
Test de cultură generală. Cât de mari sunt inelele planetei Saturn?
Test de cultură generală. Cât de mari sunt inelele planetei Saturn?
Astronomii au descoperit patru planete care orbitează una dintre cele mai apropiate stele de Pământ
Astronomii au descoperit patru planete care orbitează una dintre cele mai apropiate stele de Pământ
Primul om din lume care a trăit cu o inimă artificială mai mult de 100 de zile
Primul om din lume care a trăit cu o inimă artificială mai mult de 100 de zile
India și Congo ar putea semna un acord de aprovizionare cu cobalt și cupru
India și Congo ar putea semna un acord de aprovizionare cu cobalt și cupru
Două noi medicamente pot ajuta pacienții cu Alzheimer să fie independenți mai mult timp
Două noi medicamente pot ajuta pacienții cu Alzheimer să fie independenți mai mult timp
Mircea Eliade, marele scriitor şi filosof care a susţinut Garda de Fier
Mircea Eliade, marele scriitor şi filosof care a susţinut Garda de Fier
De ce este Elon Musk atât de interesat de politica din România?
De ce este Elon Musk atât de interesat de politica din România?
Hackerii din Coreea de Nord au introdus aplicații infectate în Google Play
Hackerii din Coreea de Nord au introdus aplicații infectate în Google Play