Marion Cotillard, Michael Nyman şi loteria abonamentelor printre surprizele festivalului Enescu 2019

23 10. 2018, 13:00
„Într-o lume marcată de dihotomii, festivalul propune o pauză de meditaţie şi inspiraţie pe teritoriul muzicii clasice şi al sălilor de concerte, acolo unde oameni din toate colţurile lumii, indiferent de origine, statut social, credinţă, culoare sau gen cooperează pentru a produce momente de mare intensitate şi frumuseţe. Muzica este un exemplu perfect despre ce înseamnă să lucrezi împreună în direcţia unui obiectiv comun. Este şi un exemplu despre cum disonanţele se pot include şi armoniza într-un singur text muzical”, au arătat organizatorii în prefaţa conferinţei de presă organizate luni, la Ateneul Român.
 
În premieră, festivalul organizează o loterie pentru abonamente. Volumul mare de cereri de la ediţiile trecute i-a determinat pe organizatori să ofere astfel şanse egale pentru toţi cei interesaţi. Astfel, între 22 octombrie şi 25 noiembrie, se fac înscrieri pe site-ul manifestării, iar plăţile vor fi făcute de pe 27 noiembrie până pe 12 decembrie, scrie Mediafax.
 
Peste 2.500 dintre cei mai importanţi artişti din 50 de ţări aduc la Bucureşti 84 de concerte şi de recitaluri în cele 23 de zile de festival. Nu mai puţin de 25 dintre aceşti muzicieni şi nouă orchestre vor fi în premieră în România.
 
Printre invitaţii din acest an se numără actriţa franceză Marion Cotillard, care face parte din distribuţia versiunii propuse de Orchestre National de Lille pentru partitura „Jean d’Arc au bucher”, de Artur Honegger, pe 19 septembrie, şi Michael Nyman, care dirijează împreună cu Nicola Piovani concertul de la Sala Radio de pe 20 septembrie. De asemenea, Krzysztof Penderecki va dirija Orchestra Naţională Radio pe 22 septembrie.
 
„Vom avea multe ansambluri şi mulţi artişti internaţionali de cel mai înalt calibru, din ţări diferite şi, de asemenea, oameni cu convingeri politice diferite şi religii. Dar vrem să arătăm că toţi cei care vin la Festivalul Enescu vin cu un singur scop, acela de a face muzică, iar ţelul muzicii este să-i unească pe oameni nu să-i despartă. Sper că asta va fi evident atunci când vom vorbi despre program. Anul acesta avem, din nou, foarte bine reprezentată muzica secolului al XXI-lea şi sunt foarte bucuros că pot să vă anunţ că am convins mulţi artişti să vină cu propriile lor lucrări. În loc să separăm marii compozitori clasici şi muzica secolului XXI, ceea ce creează, de obicei un sentiment de ghetou, iar asta cred că este una dintre problemele pe care le avem azi, mulţi compozitori contemporani sunt excluşi din programul principal al festivalurilor, muzica clasică va fi interpretată alături de compoziţii contemporane”, a explicat Vladimir Jurowski, directorul artistic al festivalului într-o convorbire filmată live cu participanţii la conferinţă.
 
Lista muzicienilor de primă mărime care au confirmat prezenţa la Bucureşti în Festivalul Enescu din 2019 îi include pe Mitsuko Uchida, Rene Jacobs, Julia Fischer, Xavier de Maistre, Benjamin Levy, care vin în premieră în România, ca şi orchestrele La Ceta d´Orfeo, Polish National Orchestra, Orchestra Pelleas, New Europe Ensamble, Cameristi de la Scalla, Ensemble Linea, La Grand Chapelle de Madrid, La Barocca şi Les Talents Lyriques.
 
„Veţi vedea, sunt 14 opere în concert care se prezintă în 2019. Este ediţia a doua a seriei «Muzica secolului XXI», care, de data aceasta, are nume sonore ca participanţi şi din punctul de vedere al compozitorilor, dar şi al soliştilor. Este o serie pe care noi trebuie să o promovăm pentru că, aşa cum spunea maestrul Jurowski, toţi soliştii epocilor trecute, clasicism, romantism, până în secolul al XX-lea, prezentau în primul rând operele compozitorilor contemporani. Este şi datoria noastră să nu prezentăm numai o istorie a muzicii, ci şi o prezentare a muzicii contemporane în toate aspectele ei”, a explicat Mihai Constantinescu, directorul executiv al festivalului.
 
Manifestarea se va deschide pe 31 august, la Sala Mare a Palatului, cu un concert al Orchestrei Filarmonicii din Berlin, dirijată de Kirill Petrenko, care pregăteşte un program din care fac parte „Rapsodia a II-a”, de George Enescu, şi „Simfonia a IX-a”, de Ludwig van Beethoven.
 
La Bucureşti, ediţia din 2019 a Festivalului Enescu va avea loc la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio şi Sala Mică a Palatului, între 31 augut şi 22 septembrie, programând concerte în şase mari secţiuni: „Mari orchestre ale lumii”, „Concertele de la Miezul Nopţii”, „Recitaluri şi concerte camerale”, „Muzica secolului XXI”, „Mozart Week in Residence” şi „Forumul Internaţional al Compozitorilor”. Festivalul programează evenimente şi în şapte oraşe din ţară, la Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Sibiu, Târgu Mureş, Bacău şi Târgovişte.