Home » Cultură » Gravurile lui Iosif Iser, în centrul atenţiei la Academia Română

Gravurile lui Iosif Iser, în centrul atenţiei la Academia Română

Gravurile lui Iosif Iser, în centrul atenţiei la Academia Română
Publicat: 10.10.2018
Expoziţia "Iosif Iser - gravor" va fi deschisă miercuri la Academia Română din Bucureşti, la Sala "Theodor Pallady", în organizarea Cabinetului de Stampe, arată un comunicat remis MEDIAFAX.
„Iosif Iser – gravor” este cea de-a doua expoziţie pe care Biblioteca Academiei Române o dedică artistului în anul în care se împlinesc 60 de ani de la moartea sa, scrie Mediafax.
 
„Dacă, la sfârşitul lunii mai, au fost expuse aproape 100 de lucrări din generoasa operă grafică a lui Iser (peste 700 de desene se află numai în colecţiile Bibliotecii Academiei Române), acum Cabinetul de Stampe oferă publicului întâlnirea cu Iosif Iser gravorul, o componentă mai puţin studiată de exegeţii săi şi căreia artistul însuşi nu-i consacră decât 10 ani, întrucât migala caracteristică lucrului în gravură nu era tocmai pe măsura firii sale tumultoase. A realizat însă aproape 60 de gravuri, într-un număr restrâns de teme, pe care le regăsim şi în desenul şi în pictura sa: tătăroaice, ţărănci din Argeş, nuduri, odalisce şi balerine, spaniole, femei în interior, câteva portrete şi peisaje”, arată organizatorii.
 
În cadrul evenimentului sunt prezentate 74 de gravuri, alături de opera artistului român fiind expuse câteva lucrări aparţinând prietenilor săi francezi pe care i-a frecventat în perioada sa pariziană la Academia Liberă a lui Othon Friesz: André Derain, D. E. Galanis, Jules Pascin.
 
Cătălina Macovei, şefa Cabinetului de Stampe, informează că „Biblioteca Academiei Române deţine ciclul aproape complet al lucrărilor realizate de Iosif Iser, mai ales în tehnica «point sèche-ului» (gravură cu ac rece), de la stadiul de «épreuve d’artiste» la stadiile numerotate sau chiar la tiraje târzii, ceea ce scoate în evidenţă complexitatea acestui aspect din creaţia sa artistică şi ne determină să-l situăm, alături de alţi artişti români şi străini contemporani cu el în rândul gravorilor moderni care merită să fie studiaţi şi să îmbogăţească patrimoniului colecţiilor de prestigiu”.
 
Expoziţia „Iosif Iser – gravor” este deschisă în perioada 10 – 20 octombrie.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cuie înfipte în craniile oamenilor, ritualul șocant din Epoca Fierului
Cuie înfipte în craniile oamenilor, ritualul șocant din Epoca Fierului
Neutrinii ar putea fi cheia pentru studierea nucleului Soarelui
Neutrinii ar putea fi cheia pentru studierea nucleului Soarelui
Așa s-a scris ISTORIA! Legendarul Cristian Gațu, dezvăluiri în premieră despre cum a trecut prin furcile morții la JO 1972 și cum l-a pedepsit pe Gigi Becali
Așa s-a scris ISTORIA! Legendarul Cristian Gațu, dezvăluiri în premieră despre cum a trecut prin furcile morții la ...
Oamenii de știință au găsit 128 de sateliți noi în jurul lui Saturn
Oamenii de știință au găsit 128 de sateliți noi în jurul lui Saturn
Masculii unei specii de caracatițe paralizează femelele înainte de împerechere pentru a nu fi mâncați
Masculii unei specii de caracatițe paralizează femelele înainte de împerechere pentru a nu fi mâncați
Primele pisici domestice au ajuns în China în urmă cu 1.400 de ani, arată un studiu
Primele pisici domestice au ajuns în China în urmă cu 1.400 de ani, arată un studiu
Scurtă istorie a OZN-urilor: Suntem cu adevărat vizitați de extratereștri?
Scurtă istorie a OZN-urilor: Suntem cu adevărat vizitați de extratereștri?
Un salariu mai mare aduce mai multă satisfacție în viață, dar și mai mult stres
Un salariu mai mare aduce mai multă satisfacție în viață, dar și mai mult stres
Oamenii care petrec foarte mult timp pe rețelele sociale sunt mai expuși la afecțiuni psihiatrice
Oamenii care petrec foarte mult timp pe rețelele sociale sunt mai expuși la afecțiuni psihiatrice
Conspirații cu Gen. Emil Străinu – o nouă ediție captivantă, joi, de la 22:00
Conspirații cu Gen. Emil Străinu – o nouă ediție captivantă, joi, de la 22:00
Test de cultură generală. Cât de mari sunt inelele planetei Saturn?
Test de cultură generală. Cât de mari sunt inelele planetei Saturn?
Astronomii au descoperit patru planete care orbitează una dintre cele mai apropiate stele de Pământ
Astronomii au descoperit patru planete care orbitează una dintre cele mai apropiate stele de Pământ
Primul om din lume care a trăit cu o inimă artificială mai mult de 100 de zile
Primul om din lume care a trăit cu o inimă artificială mai mult de 100 de zile
India și Congo ar putea semna un acord de aprovizionare cu cobalt și cupru
India și Congo ar putea semna un acord de aprovizionare cu cobalt și cupru
Două noi medicamente pot ajuta pacienții cu Alzheimer să fie independenți mai mult timp
Două noi medicamente pot ajuta pacienții cu Alzheimer să fie independenți mai mult timp
Mircea Eliade, marele scriitor şi filosof care a susţinut Garda de Fier
Mircea Eliade, marele scriitor şi filosof care a susţinut Garda de Fier
De ce este Elon Musk atât de interesat de politica din România?
De ce este Elon Musk atât de interesat de politica din România?
Hackerii din Coreea de Nord au introdus aplicații infectate în Google Play
Hackerii din Coreea de Nord au introdus aplicații infectate în Google Play