O carte pe zi: „Turma păstorului mut”, de Marius Oprea. O autoficţiune, al cărei personaj central este chiar autorul
Marius Oprea este istoric şi încă unul al zilelor noastre şi dintre cei mai virulenţi. Şi-a luat doctoratul cu tema „Rolul şi evoluţia Securităţii (1948-1964)”. A fost implicat în elaborarea Legii de deconspirare a Securităţii şi a făcut parte din echipa de consilieri a preşedintelui Emil Constantinescu şi a prim-ministrului Călin Popescu-Tăriceanu. A creat în 2005 Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, pe care l-a condus până în 2010. A publicat mai multe volume pe temele Securităţii – ultima apariţie, în acest an, a fost prezentată deja la această rubrică. A mai semnat şi patru volume de poezie, deci este şi poet; şi vreo două volume de proză, prin urmare este şi prozator. Toate aceste informaţii – şi multe altele – le puteţi găsi pe internet, scrie Mediafax.
În acest roman, cum bine s-a spus, romancierul dă mâna istoricului. Este o autoficţiune, al cărei personaj central este chiar autorul, Marius Oprea. Ajuns la Socola din proprie voinţă, să scape de băut, autorul povestitor dă peste o lume stranie, care îi umple capul de griji şi de teamă. La Spitalul Socola şi în jurul lui se adună personaje reale – preotul Corogeanu de la Tanacu, primarul Iaşilor Mihai Chirica, fostul primar Nichita, politicieni de la Iaşi şi din Bucureşti, iubiţi sau contestaţi etc – şi personaje fictive, care, în urma unei petreceri pantagruelice şi a unei „Declaraţii universale a privilegiilor nebunilor”, se pregătesc să preia puterea şi să înfiinţeze un nou stat, Republica Liberă Socola: preşedintele Klaus Iohannis demisionează, Consiliul Local Iaşi devine Adunare Constituantă, consilierii reprezentând toate regiunile ţării, primarul Chirica devine prim-ministru, se desemnează un nou preşedinte, dintre personajele spitalului. Până unde merge visul?
Toate se petrec în Joia neagră a Săptămânii Patimilor din 2016, când „M-am apucat să scriu acest jurnal, cam cu puţin înainte de ceasurile prânzului, în Joia Neagră a Săptămânii Patimilor din anul 2016, am crezut la început că e un moft şi că o fac doar ca să alung grijile care mă măcinau atunci, sau că mă străduiesc din nou, cum am făcut o bună parte din viaţă, să salvez cauzele altora, în loc să încerc propria mea salvare. După ce am recitit primele trei pagini scrise atunci, am continuat povestirea. (…) Scriu de parcă aş clădi povestirea ca pe o biserică. Ea a crescut treptat în mine, şi nu s-a mai putut şterge de când am început să scriu cu gând să salvez treptat personajele din această poveste, care au trăit multă vrme în subconştientul meu (…) Să nu vă îndoiţi că tot ce am descris nu ar fi aidoma. Realitatea este baza oricărei ficţiuni, iar ceea ce descriem într-o anume transă a scrisului este greu de împărţit, în deplinul sens al cuvântului, între ce s-a petrecut cu adevărat şi ce este rodul închipuirii. (…) Aşa se naşte literatura.(…) Ficţiunea are un rol bine precizat, anume de a suda bucăţele de realitate”.
Primele pagini ale jurnalului, sunt chiar primele pagini ale romanului!
Acţiunea ne poartă halucinant azi, ieri sau într-un trecut de cronică, la Iaşi, Bucureşti, Periprava şi alte lagăre ale comunismului, cu personaje vii care insistă să iasă în faţă şi să-şi spună povestea ce se reţine, cu scene antologice, precum violul unei secretare a Consiliului şi pedepsirea vinovatului, accidentul de tir în care se prăpădesc mieii aduşi să fie împărţiţi slujbaşilor sau slujbele pe care părintele Corogeanu continuă să le facă în ciuda interdicţiilor Patriarhiei şi încă multe altele.
Un roman uimitor, greu de încadrat, plin de ironie, foarte bine scris, fără comparaţie cu ce se publică azi la noi.
Marius Oprea – „Turma păstorului mut”. Editura Polirom. 326 pag.