O carte pe zi: „Regele Mihai şi Mareşalul Antonescu”, de Petre Ţurlea
Istoricul Petre Ţurlea, cunoscut mai ales pentru cărţile despre Nicolae Iorga şi seria de „Scrisori către Nicolae Iorga”, pentru care a primit şi Premiul Academiei Române în anul 2005, a publicat în ultimele două decenii mai multe volume despre oameni politici interbelici şi relaţiile dintre ei şi despre raporturile dintre români şi unguri, pe bază de documente inedite (trei astfel de volume au fosr reeditate de curând şi le vom prezenta la această rubrică în săptămânile următoare). În anul 2011, între aceste tomuri s-a aflat şi cel de faţă, „Regele Mihai şi Mareşalul Antonescu”, apărut la aceeaşi editură ca acum, volum repede epuizat, datorită interesului stârnit de conţinutul său. Volumul apare acum într-o ediţie revăzută şi adăugită, o sută de pagini finale dintre cele 482 fiind de fotografii şi documente foarte utile.
Istoricul explică într-o „motivare” finală de ce această ediţie; preluăm o parte din textul său: „Volumul ‘Regele Mihai şi Mareşalul Antonescu’ a fost întâmpinat, cu un interes major, dovadă fiind epuizarea rapidă a tirajului. Este unul dintre motivele acestei a doua ediţii. Mai sunt, însă, şi altele.
În dezbaterea publică se plasează prezentarea raporturilor dintre Regele Mihai şi Mareşalul Antonescu într-o temă mai largă, aceea a regimului politic în România – monarhie sau republică. Subliniind, excesiv accentuat, tarele regimului monarhic, adepţii republicanismului îl iau în braţe pe Ion Antonescu, deşi Mareşalul a fost un regalist convins, în general, şi un susţinător al Regelui Mihai – pe care l-a şi impus societăţii – în particular; se ajunge la o prezentare laudativă exagerată a lui Antonescu şi la una critică exagerată a lui Mihai. Cei mai mulţi cad, însă, în extrema cealaltă, înnegrind nemeritat imaginea Mareşalului şi, tot nemeritat, înfrumuseţând imaginea Regelui. Curentul acesta ultim a devenit dominant. Pe fundalul unei prezentări cu omisiuni şi denaturări, tot mai frecvente, ale regimului Monarhic în toată Istoria Românilor de după 1866.
În tratarea temei raporturilor dintre Regele Mihai şi Mareşalul Antonescu se manifestă un din ce în ce mai mare subiectivism, o îndepărtare tot mai accentuată de concluziile pe care le-ar impune o aplecare profesionistă asupra documentelor de arhivă ale epocii respective. Monarhismul a devenit o modă; să fii adept al Regalităţii. (…)
Timpul dă prilej istoricilor să identifice şi să scoată la lumină tot mai multe documente privindu-1 pe Regele Mihai şi pe Mareşalul Antonescu. Astfel, tezele emise până acum sunt validate sau nu; un exemplu de ultim moment, din vara lui 2018: In prima ediţie a volumului de faţă a fost susţinută ideea sustragerii, de către Regele Mihai, a 41 tablouri aparţinând Statului Român, ceea a produs o furioasă indignare printre monarhişti – ferm convinşi că Regele nu putea face decât lucruri bune. Iată că, în revista Evenimentul Istoric nr.4-/2018, Dan Andronic şi Florian Bichir – într-un larg articol, bazat predominant pe documente din ACNSAS, unele fiind redate chiar în fotocopie – demonstrează, fară nicio posibilitate de tăgadă, sustragerea tablourilor de către Rege. Articolul stinge o îndelungată dispută şi merită toată lauda, are, însă, o concluzie de neacceptat. După ce indică faptul că în două documente fundamentale – Testamentul Regelui Carol 1 şi Testamentul Regelui Ferdinand – este menţionată ferm proprietatea Statului Român asupra Colecţiei de tablouri, se scrie: „Trebuie ţinut cont că Regele Mihai a făcut parte dintr-o familie regală care a condus România, că a fost forţat să abdice, fără a i se asigura mijloacele materiale necesare. Nu s-a pus problema unei despăgubiri echitabile, deci din punct de vedere moral este greu de acuzat. Cu alte cuvinte, dacă comuniştii i-au furat nu numai întreaga moştenire, ci şi Ţara şi viitorul, cu ce drept i-au cerut atâţia ani lucrurile înapoi?” învinuirea comuniştilor este normală. Dar tablourile sustrase nu aparţineau comuniştilor, ci Poporului Român, conform hotărârilor lui Carol I şi Ferdinand I. Deci, acesta, Poporul Român a fost furat; cel la adresa căruia, în repetate rânduri, Regele Mihai şi-a arătata dragostea. Şi, cum se numeşte un om care ia ceva ce nu-i aparţine de drept?
De aceea, cred, o ediţie a doua, revăzută şi adăugită, a volumului ‘Regele Mihai şi Mareşalul Antonescu’, este dublu motivată. Mai întâi, pentru că este aşteptată, dovadă fiind epuizarea rapidă a primei ediţii. Dar, cel mai important motiv al unei noi ediţii este susţinerea, în discuţia publică, şi a unor teze care nu se supun riodei monarhiste, ci sunt rezultatul doar a unei cercetări istorice temeinice, predominant în arhive. Cum astfel de teze sunt tot mai ferm refuzate de o mass-medie care a trecut de partea modei, interzicând difuzarea oricărei păreri contrare acesteia, singura soluţie pentru a combate prezentările deformatoare este publicarea unor volume cu informaţii verificate arhivistic. Întrucât deja în prima ediţie documentele esenţiale de prezentare a raporturi lor dintre Regele Mihai şi Mareşalul Antonescu, precum şi cele consemnând atitudinea lor privind interesul general al României raportat la interesul particular al celor care se aflau în fruntea acesteia au fost analizate în majoritate, revizuirile şi adăugirile sunt puţine, autorul conservându-şi concluziile din 2011. Adăugiri şi revizuiri s-au făcut privind acţiunile Regelui Mihai la interferenţa secolelor XX şi XXI – cele care tindeau să modifice imaginea raporturilor sale cu Mareşalul Antonescu, dar şi prezentarea unor atitudini condamnabile în raport cu Ţara. La acest ultim capitol dorinţa de a-şi atrage susţinerea maghiară, pentru o eventuală revenire la Tron, cu acceptarea unor teze care periclitează ideea unei Transilvanii Româneşti; susţinerea dreptului său de a redeveni Rege, fără o consultare democratică a Poporului Român; arghirofilia. Toate acestea fac necesară, cred, o ediţie a doua a volumului apărut în 2011. Ideea rămâne de validat”.
Petre Ţurlea – „Regele Mihai şi Mareşalul Antonescu”. Editura Semne. Ediţie revăzută şi adăugită. 482 pag.