Ultimele premiere din septembrie în cinema, cu istorii, de la groază la haz
Până nu vezi un film de Radu Jude, nu îţi dai seama cât îţi lipsea senzaţia de realitate din raportările noastre la istorie. La filmele lui Jude, poţi să te duci cu ce aşteptări vrei tu, pentru că oricum pelicula îţi va livra exact ceea ce are de spus, nimic mai mult şi nimic mai puţin. Cel mai important lucru pe care îl face Jude de la primele plonjări în istorie, cu „Aferim” (2015), e că nu dă lecţii, nu demonstrează, ci surprinde peisaje afective care devin mai copleşitoare decât diferitele manipulări ale istoriei în sens ideologic. Iar „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” merge cel mai departe în această direcţie, ca un film despre realizarea unui spectacol istoric, dar mai ales despre felurile în care trăim confruntarea cu prejudecăţile trecutului şi cu cele ale vieţii noastre de zi cu zi. Este vorba despre realizarea unui spectacol-reconstituire istorică şi are legătură cu masacrarea populaţiei evreieşti din Odesa de trupele române în cel de-Al Doilea Război Mondial. Personajul principal e regizor, scrie Mediafax.
Citeşte şi
Citeşte şi
Imaginile de arhivă, discuţiile despre unghiuri de abordare a poveştii şi reacţiile la intrarea într-un colţ românesc al istoriei mai întunecat se adună într-o adevărată antologie a atitudinilor şi argumentelor care par legate de vinovăţie, dar sunt de asumare. Şi, chiar dacă povestea este românească, relevanţa ei priveşte modurile de raportare la zonele întunecate din propria istorie pentru spectatori din alte ţări. Şi mai şi arată în multe momente ca un gest tandru faţă de scene din istoria universală a cinematografiei. Faptul că a fost premiat cu Globul de Cristal la Karlovy Vary e mai puţin interesant pentru public. Că Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Ilinca Manolache şi Alex Bogdan fac parte din distribuţie ar trebui să conteze chiar şi înainte să se vadă filmul. Desigur, toate acestea până nu ajung cei pe care îi ştim vii manechine rămase atârnate în urma unei demonstraţii cu recuzită în piaţa publică.
Un trailer al intrărilor în poveştile istoriei şi nu numai poate fi văzut aici:
Ceva romantic, ceva dramatic şi ceva de speriat are şi filmul „Fantomele lui Ismael/ Les fantômes d’Ismaël”. Personajul principal este tot regizor, dar problemele lui sunt mai mari într-o dimensiune personală a istoriei. Mathieu Amalric interpretează rolul artistului care a fost cândva părăsit de o soţie, dar trăieşte o poveste, cum se spune, frumoasă de dragoste cu o femeie interpretată de Charlotte Gainsbourg. Marion Cotillard e soţia care a dispărut cu zeci de ani în urmă. Şi reapare ca să-şi recupereze soţul. Cât se poate. Filmul este regizat de Arnaud Desplechin („Viaţa mea sexuală… sau cum am ajuns la divergenţe/ Comment je me suis disputé… (ma vie sexuelle)”, „În compania bărbaţilor/ Dans la compagnie des hommes”, „Trei amintiri din tinereţe/ Trois souvenirs de ma jeunesse”).
Drama franţuzească arată astfel:
„Hell Fest. Parcul groazei/ Hell Fest” e, cum îi spune numele, o poveste candidă despre spaimă. Nu neapărat despre, dar, fără să sperii pe nimeni, trebuie spus că regia e semnată de Gregory Plotkin, care a mai realizat, în 2015, „Activitate Paranormală. Dimensiunea Spectrală/ Paranormal Activity: The Ghost Dimension”. Atunci groaza era o activitate de familie, acum avem de-a face cu o activitate între prieteni. Iar prietenii vor să fie speriaţi. Responsabilii cu parcul de distracţii dedicat domeniului se angajează în aceeaşi direcţie. Dar, de ce să nu recunoaştem, groaza nu e completă până nu are acoperire în realitate. Cu Amy Forsyth, Reign Edwards, Bex Taylor-Klaus şi Christian James în distribuţie, festivalul de sperieturi asta şi încearcă.
Spaima vine molcom în felul următor:
„Misterul ceasului din perete/ The House with a Clock in Its Walls” e un film cu vrăjitori. Şi nu doar în sensul în care în jurul unui copil sunt personaje jucate de Cate Blanchett, Jack Black şi Kyle MacLachlan. Ci şi pentru că regizorul Eli Roth pare să-şi fi parcurs ucenicia în materie de spaimă în primele două pelicule din seria „Hostel”, aşa că a venit vremea să se relaxeze. Şi vrăjitorii au spaimele lor, şi asta era de aşteptat, poate, dar nu mulltă lume ştie.
Groaza are haz la modul .
Premiera de comedie a finalului de septembrie e „Loserii de la seral/ Night School”. Problemele la şcoală au altă greutate după o anumită vârstă. Mai ales atunci când te întorci în bancă pentru a termina cursurile alături de colegi adunaţi din toate colţurile societăţii. Nu neapărat în sensul rău.
Pe scurt, lucrurile se petrec aşa: .