Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii debutează în luna octombrie

24 09. 2018, 14:00
Evenimentele Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de poveşti” vor avea loc începând cu 6 octombrie, la Teatrul Ion Creangă , Opera Comică, Teatrul Excelsior, Teatrul de Comedie, Casa de Balet şi la Creart.
 
Festivalul este sprijinit de Uniunea Teatrală din România (UNITER), Ambasada Statului Israel, Ambasada Regatului Ţărilor de Jos, Ambasada Republicii Argentina, Institutul Cultural Roman, Institutul Cervantes şi Institutul Italian de Cultură, scrie Mediafax.
 
Evenimentul a reunit de-a lungul timpului, un mare număr de participanţi, atât din ţară, cât şi din străinătate. Trupe de teatru au intrat în competiţie cu prezentarea unor spectacole dintre cele mai diverse, profesionişti în domeniu au condus şi au participat la ateliere, simpozioane şi colocvii, directori de festivaluri internaţionale şi comentatori ai teatrului pentru copii au fost alături de copii la toate evenimentele organizate. Ca o recunoaştere a acestui fapt, evenimentul iniţiat şi organizat de Teatrul Ion Creangă a primit din partea International Association of Theatre for Children and Young People (ASSITEJ) titlul de Festival Internaţional ASSITEJ, iar, începând cu ediţia a XI-a, face parte din platforma EFFE – Europe for Festivals, Festivals for Europe.
 
Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de poveşti”, iniţiat în anul 2005, este un program complex de educaţie teatrală, culturalizare şi formare a gustului estetic al celor mai mici spectatori, copiii cu vârsta de până la 12 ani. Programul festivalului se adresează într-o mare măsură şi profesioniştilor care activează în domeniul creaţiei teatrale pentru copii şi specialiştilor din diverse domenii de activitate care sunt implicaţi în educarea tinerei generaţii.
 
Juriul, format din personalităţi ale teatrului pentru copii, din ţară şi din străinătate, va acorda premii pentru cel mai bun spectacol pentru copii peste 6 ani, în valoare de 2.000 de euro, din partea Institutului Cultural Român, pentru cel mai bun spectacol pentru copii până în 6 ani, în valoare de 2.000 de euro, din partea Institutului Cultural Român, ca şi pentru cel mai bun actor, cea mai bună actriţă şi premiul special al juriului.
 
În 2017, evenimentul a reunit 22 de producţii adresate copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 12 ani, maratonul FITC 2017 însumând peste 40 de reprezentaţii, dar şi activităţi conexe, adresate tuturor celor care recunosc rolul teatrului şi al artei în educarea tinerei generaţii.