Monodrama-omagiu „Ileana, Principesă de România”, într-un amplu turneu nord-american

08 09. 2018, 15:30
Turneul, parte a evenimentelor dedicate Anului Centenar, se va derula în perioada 8 – 30 septembrie, în şapte oraşe mari din SUA – Philadelphia, Boston, Chicago, Dallas, Cleveland, Detroit, precum şi Elwood City, în Pennsylvania, unde se află mănăstirea întemeiată de principesa Ileana, cărora li se adaugă două oraşe din Canada, Toronto şi Montreal, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de Institutul Cultural Român (ICR) de la New York, scrie Mediafax.
 
Spectacolul este regizat şi interpretat de una dintre cele mai apreciate artiste de pe scena teatrului românesc, Liana Ceterchi, după o dramatizare de Edith Negulici, cu proiecţii video realizate de Georgiana Dobre şi Luca Achima.
 
Montarea este o evocare expresivă a principalelor momente din viaţa principesei Ileana, fiind, de fapt, o lecţie de istorie vie, care traversează aproape două secole. Spectacolul prilejuieşte nu numai omagierea unei personalităţi deosebite a istoriei româneşti, ci şi o performanţă actoricească sensibilă şi copleşitoare, potrivit aceluiaşi comunicat.
 
Mai multe detalii despre acest eveniment şi programul teatral al ICR New York se găsesc pe site-ul instituţiei, www.icrny.org, cât şi pe pagina de Facebook Romanian Cultural Institute New York.