O carte pe zi: „Merită să mori” de Lee Child

Ieri am prezentat în această rubrică romanul captivant „61 de ore” din seria Jack Reader, semnată de Lee Child. Astăzi, continuarea – potrivit tuturor editorilor, deşi în nicio pagină nu se suflă vreun cuvânt despre ce s-a petrecut în „61 de ore”. Şi acest roman a apărut în original în 2010, relatează Mediafax.

După evenimentele din „61 de ore”, Jack Reacher e în drum spre Virginia, s-o întâlnească pe maiorul Susan Turner, actualul comandant al unităţii militare pe care o condusese el pe vremuri, dar pe drum se opreşte noaptea la un motel din Nebraska rurală, unde încep peripeţiile tipice pentru Lee Child: fostul poliţist militar obligă un doctor bine băut să trateze o femeie care fusese agresată şi de care nu avea voie să se apropie şi de aici încep necazurile, pentru că soţul femeii, membru al clanului care stăpânea regiunea, îi cere socoteală.

Totul se petrece într-un ţinut departe de civilizaţie, în miezul statului Nebraska, „ţinutul porumbului”, cu suprafeţe de zeci de mii de hectare cultivate din greu cu porumb şi lucernă de o mână de fermieri terorizaţi de clanul Duncan, patru indivizi care le asigură transportul grânelor, la preţuri stabilite de ei, în condiţiile stabilite de ei. Nimeni nu se poate opune, nimeni nu se poate împotrivi, pentru că, în timp, cei patru membri ai clanului şi-au angajat o adevărată armată de bodiguarzi foşti jucători de fotbal americani, tineri masivi, muschiuloşi, obedienţi, gata de harţă şi fără multă minte.

Dar clanul Duncan se mai ocupă şi de un anume fel de trafic, foarte periculos, dar extrem de bănos, care le furnizează în fapt averea şi puterea şi pe care Jack Reacher îl descoperă. Aşa cum descoperă adevărul despre un caz petrecut în urmă cu douăzeci şi cinci de ani, rămas nerezolvat, al unei fetiţe dispărute.

Până la aceste deznodăminte, se ţese o pânză de suspans, întâmplări neprevăzute şi foarte multă violenţă. „Merită să mori” este probabil cel mai violent roman al lui Lee Child, în care bătăilor obişnuite în celelate cărţi şi se adaugă ucideri şi un arsenal enorm de arme de toate felurile la care recurg toţi protagoniştii. Iată un exemplu:

„Reacher scoase din buzunar Glockul iranianului, se repezi la portiera şoferului, trase brusc de ea şi, dându-se un pic în spate, îndreptă pistolul spre cel aflat la volan. În general, nu era un fan al arestărilor spectaculoase, dar experienţa îndelungată îl învăţase ce manevre dădeau rezultate în cazul unor subiecţi şocaţi şi imprevizibili, aşa că ţipă: DĂ-TE JOS DIN MAŞINĂ DĂ-TE JOS DIN MAŞINĂ DĂ-TE JOS DIN MAŞINĂ, cât de tare putea, şi putea îndeajuns de tare, după care Reacher se năpusti asupra lui, trăgându-l cu forţa din maşină, trântindu-l şi ţintuindu-l cu faţa la asfalt, cu genunchiul înfipt în şalele individului, proptindu-i ţeava pistolului în ceafă, în tot acest timp ţipând NU MIŞCA NU MIŞCA NU MIŞCA, neuitând să se uite peste umăr, după alte lumini. Nu erau alte lumini. Nimeni nu venea. Nu existau întăriri. Individul nu dăduse telefon. Plănuise sa actioneze singur, ca să nu împartă gloria cu nimeni. Conform aşteptărilor.
Reacher zâmbi.

Firea omenească.

Scena era liniştită. Nimic de auzit, în afară de ralantiul răbdător al Malibu-ului. Nimic de văzut, în afară de farurile înalte care luminau acostamentul îndepărtat. Aerul era încărcat de mirosuri de cauciuc ars, frâne încinse, benzină şi ulei. Jucătorul de fotbal stătea complet nemişcat. Era şi greu să se miste, având ân spinare toată greutatea lui Reacher şi un pistol înfipt în ceafă, prin minte perindându-i-se imaginile văzute la televizor cu arestări facute de echipele SWAT. Poate că fusesera reportaje reale. Din când în când, şi băieţii de la ţară sunt arestaţi, la fel ca oricare alţii. Şi lucrurile se derulaseră extrem de rapid, numai întuneric, hărmălaie, imagini înceţoşate şi panică, destul ca individul să nu fi apucat să-i vadă faţa lui Reacher sau să-l recunoască după descrierea din atenţionările şefilor Duncan.”

„Nu te apuca să citeşti acest roman dacă n-ai mai mult timp la dispoziţie, pentru că e greu să-l laşi din mână – scria Associated Press. Lee Child reuşeşte să creeze un suspans incredibil.”

Lee Child – Merită să mori. Editura Trei, colecţia Fiction Connection. Traducere din engleză de Constantin Dumitru-Palcus. 494 pag.