O carte pe zi: ”61 de ore” de Lee Child
Astăzi şi mâine vom vorbi despre două traduceri din scriitorul american Lee Child, romane care se leagă între ele, potrivit editorilor, ambele captivante, ambele din seria Jack Reacher. Cel de azi a apărut în SUA în 2010 şi tradus în româneşte în urmă cu doi ani, scrie Mediafax.
Acţiunea se petrece pe timp de iarnă năpraznică, în statul Dakota de Sud, lângă un orăşel cu câteva mii de locuitori adus în actualitate de construirea cele mai moderne închisori americane, din care chipurile, nu se poate evada, şi unde, fireşte, sunt închişi răufăcători dintre cei mai căutaţi. În apropierea orăşelului Bolton derapează un autocar cu veterani care merg să vadă celebrele statui sculptate în Mount Rushmore. Iar printre pasageri s-a strecurat Jack Reacher, fără o destinaţie anume. El pur şi simplu călătoreşte din loc în loc, cum îl ştim din alte romane. Să ne reamintim. E puternic, înalt (cu totul altfel decât întruchiparea lui nedemnă din filmul realizat cu Tom Cruise), cu principii, un maestru al luptei neînarmate, un bărbat capabil să observe cele mai mici detalii pe baza cărora face deducţii surprinzătoare. Fost poliţist-militar, nonconformist mereu pe drumuri, fără bagaje, fără haine de schimb, fără telefon mobil, fără carte de credit, fără permis de conducere, Jack Reacher călătoreşte numai cu mijloace de transport în comun, îşi cumpără haine pe care le aruncă după trei, patru zile de purtare, nu caută nicăieri scandalul, deşi aproape oriunde se opreşte intră într-un bucluc. Cu ani în urmă, a avut un incident cu un general pe care îl descoperise că fraudase armata, îi zdrobise capul de o masă şi fusese nevoit să părăsească armata. Implicarea lui Jack Reacher de astă dată şi acţiunea romanului durează… 61 de ore.
În apropierea închisorii din Bolton se află o fostă bază militară (dotată şi cu o enormă pistă), părăsită de decenii, în subsolurile căreia nimeni nu ştie că se ascund încă de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial tone de medicamente care pot fi utilizate pe post de droguri.
Le-a descoperit un traficant sud-american care a pus la punct un procedeu complicat de a le aduce la suprafaţă şi a deveni fabulos de bogat şi care nu se dă în lături de la nimic pentru a-şi atinge scopul: angajează numeroşi traficanţi să-l ajute, imaginează o revoltă a puşcăriaşilor din închisoare, care va atrage, conforma unui protocol, absolut toţi poliţiştii oraşului, ucide un avocat care făcea legătura între un anume deţinut şi exterior, plănuieşte să asasineze o bătrânică martor al acuzării fără depoziţia căreia orice acuzaţie împotriva sa nu mai are valoare. În mijlocul acestei încrengături e prins Jack Reacher.
Confruntarea finală are loc în subsolul depozitului militar, dar pentru a citi deznodământul vă recomand:
Lee Child – 61 de ore. Editura Trei. Traducere din limba engleză de Constantin Dumitru-Palcus. 482 pag.