Festivalul Ambasadelor revine sub forma „World Experience Festival”, în Bucureşti
World Experience Festival este cea de-a patra ediţie sub care va fi prezentat Festivalul Ambasadelor, gândit de organizatori ca un concept ce ţine să surprindă proiectul multicultural din Europa de Est. Mai bine de 70 de ambasade, institute culturale, organizaţii internaţionale şi comunităţi etnice şi minorităţi naţionale vor aduce 80 de artişti din toate colţurile lumii în faţa bucureştenilor. Proiectul este organizat cu patronajul UNESCO şi sub egida Anului European al Patrimoniului Cultural 2018.
Organizatorii propun o abordare creativă de experimentare a lumii şi a dialogului intercultural prin intermediul muzicii şi al sunetelor. Va fi conturat un traseu sonor având în prim-plan valorificarea patrimoniului cultural imaterial, invitând vizitatorii să descopere mai multe ţări şi civilizaţii, prin spectacole autentice de muzică şi dansuri, expoziţii şi instalaţii interactive, conferinţe, cinematografie, gastronomie, tradiţii şi ateliere creative multiculturale şi multietnice.
„Festivalul-platformă celebrează bogăţia patrimoniului cultural mondial într-un singur oraş, transmite mesaje de respect, toleranţă şi deschidere faţă de restul lumii, fiind mai ales un prilej de cooperare interculturală”, se arată în comunicat.
Evenimentul propune publicului din România câte o coloană sonoră reprezentativă pentru fiecare spaţiu geografic ale lumii, ce vor fi reprezentate la festival prin artişti, misiuni diplomatice, institute culturale străine, organizaţii şi asociaţii internaţionale, precum şi minorităţi şi comunităţi etnice. Proiectul reprezintă o platformă de întâlnire al mai multor culturi istorice şi zone geografice, din bazinul Mării Negre, estul Europei, Peninsula Balcanică şi zona de influenţă vestică, alături de culturile străvechi din Asia şi Africa, de această dată această celebrare va fi sub semnul sunetelor lumii.
„WE Festival este cel mai curajos proiect de diplomaţie culturală din România, care răspunde provocării de a dezvălui ideea de Muzică a Lumii în formele sale cele mai neaşteptate şi contrastante într-un festival unic prin specificitatea lui, cu un impact cultural uriaş, întrucât interoghează posibilităţile de contact între culturi şi ne invită pur şi simplu să simţim la scară mică ce înseamnă să fim cu adevărat Cetăţeni ai Lumii”, spune Andreea Dănescu, Director şi Fondator al World Experience Festival.
Printre invitaţii care au confirmat prezenţa la evenimentul din acest an se numără trupa Antama, care va arăta magia muzicii cipriote autentice, Terrasonora, care va aduce sunetul autentic al Italiei live pe scena principală din parcul Titan, pe 8 septembrie, şi Ahalina Filklore Group, din Sudan.
În perioada de desfăşurare a festivalului, la ARCUB, Hanul Gabroveni, are loc expoziţia centrală „Sounds of the World – Zona indoor de World Art”. Printre conferinţele promise publicului se numără „Sunetele Europei / Diplomaţia muzicală”, în care Shain Shapiro, fondatorul platformei Music Cities, va vorbi despre importanţa politicilor şi a strategiilor muzicale pentru dezvoltarea şi potenţarea unui spaţiu urban şi a unor comunităţi locale puternice, ca şi „The Vanishing Music / Muzica pe cale de dispariţie”, despre conservarea patrimoniului muzical şi a moştenirii muzicale ancestrale prin reinventarea acesteia şi introducerea în avangardă.
Printre invitaţii şi instituţiile care propun participanţi la această ediţie a World Experience Festiva se numără Europa Nostra, Richard Ranft, Institute for Sounds Vision, The Soundscope of Istanbul şi Pınar Çevikayak Yelmi.
Zona outdoor de Word Bazaar & World Music & Shows va fi organizată în Parcul Titan (intrarea Globul Lumii), în perioada 7 – 9 septembrie, între orele 13.00 – 22.00.