O carte pe zi: „Numele Clarei”, de Viorel Bucur

Viorel Bucur trăieşte de 22 de ani în Germania, la Karlsruhe, dar continuă să vorbească şi să scrie româneşte. A publicat două volume de versuri, unul de proză scurtă, iar cartea de faţă este primul său roman, lansat la începutul verii, la Târgul Internaţional de carte Bookfest, potrivit Mediafax.

Pe scurt, este destinul unei săsoaice din Transilvania, care a trecut prin multe orori ale comunismului, a emigrat în Germania, unde a ajuns asistentă şefă într-o clinică, întâlneşte un medic, emigrat şi el, căruia îi povesteşte, după o noapte de dragoste, toate prin câte a trecut. Şi, mai mult, este un roman despre destinul tragic al saşilor, despre „nedreptatea care li se făcuse după stingerea ultimului mare război, atunci când, absolut fără niciun criteriu, fuseseră deportaţi de-a valma în stepele ruseşti”, deportare care „nu fu suficientă ca să le şteragă aerul uşor aristocratic, acea vagă distincţie care, fără să fie ostentativă, impunea, dacă nu respect, cel puţin o oarecare distanţare faţă de cei din jur”.

• „A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
• Test de cultură generală. Cine a fost partenerul lui Mozart?

Un roman despre dragoste şi oprimare, despre frumuseţea oamenilor, dar şi despre urâţenia lor sufleteasca, despre cum a fost aproape decimată o etnie pentru o vină inexistentă: „Nimeni nu ştie sau nu îndrăzneşte să spună cu voce tare ce va fi în zilele şi săptămânile viitoare, probabil va trebui să plătim şi noi în vreun fel faptul că nemţii au pierdut războiul şi asta doar pentru că suntem de acelaşi sânge cu ei”.

Eroina, Clara, este nepoata unui asemenea deportat în fosta Uniune Sovietică, personaj care suferă şi după întoarcere (de fapt, după evadarea din lagăr), urmărit fiind de Securitate. Sunt în roman scene extraodinar de bine scrise şi memorabile: nunta la care saşii adunaţi (întreg satul) sunt înconjuraţi de soldaţi, luaţi la întâmplare şi predaţi sovieticilor, să-i ducă în lagăr; dezviginarea unui tânăr; un viol în grup; evadarea din lagăr după doi ani şi după un raport sexual fabulos cu şefa bărăcii, o bucovineancă folosită de ruşi pentru că ştia limba germană; relaţia eroinei cu un securist mizerabil pe care îl îmbată şi-i taie chirurgical testiculele – şi încă altele. Pe bună dreptate Alexandru Vlad scria, încă din 2014 (textul se găseşte pe coperta a patra a romanului): „Proza Iui Viorel Bucur este extraordinar de puternică, cu imagini creionate parcă în cărbune, amintind de prozatorii irlandezi, ca Flann O’Brien, pe care l-a admirat chiar James Joyce, sau de unii autori latino-americani, realişti sau aproape hiperrealişti, de exemplu Graciliano Ramos din «Vidas Secas» sau Juan Rulfo în «Pedro Paramo». Un expresionism accentuat pe care, de multe ori, îl găsim doar în grafică. Personajele duc o viaţă elementară, unele sunt târâte biografic, altele victime ale războiului şi, cu toate acestea, se mişcă natural, au relaţii atât de dure, dar şi tandre, încât fac o lume”.

Viorel Bucur – „Numele Clarei”. Editura Eikon. 255 pag.