Vernisajul expoziţiei „Ape şi mângâieri”, a pictorului Radu Şerban va avea loc sâmbătă, la Palatul Mogoşoaia

06 07. 2018, 15:00

Expoziţia de pictură organizată de Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului este coordonată de istoricul de artă Mădălina Mirea, potrivit Mediafax.

„Expoziţia personală de pictură «Ape şi mângâieri»(…) este gîndită de autor astfel încât să proclame în cuprinsul ei străbaterea în solitudine a marilor căi cugetătoare de apă care îşi dezvăluie pasivitatea răbdătoare şi stenică. Pentru pictor, mângâierea implică de fapt toate ipostasurile timpului ( prezent, trecut şi viitor), de unde rezultă că timpul mângâierii există şi are un conţinut hidraulic. Conţinutul acestui timp este timpul însuşi”, arată curatorul evenimentului, Mircea Oliv.

Radu Şerban este profesor universitar, doctor în arte vizuale, împărţindu-şi activitatea între România şi Canada. Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din 1990.

Expoziţia, deschisă la parterul Palatului Brâncovenesc, poate fi vizitată în perioada 7 iulie – 2 august.