O carte pe zi: „Sfânta Fecioară a ucigaşilor plătiţi”, de Fernando Vallejo

Un roman care se clasează pe primele 15 poziţii ale celor mai bune cărţi de limbă spaniolă, întocmită de 81 de scriitori şi critici literari hispanici, relatează Mediafax.

Fernando Vallejo s-a născut în 1942, la Medellin, oraş care apare în mai toate romanele sale, a studiat biologia, şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în exil (Mexic, Statele Unite şi Europa) şi a publicat mult.

• „A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
• Test de cultură generală. Cine a fost partenerul lui Mozart?

Romanul pe care îl prezentăm astăzi a apărut în 1993, a fost ecranizat în 1999 şi este probabil cel mai cunoscut dintre cele semnate de Vallejo. Traducerea apărută în urmă cu doi ani în româneşte, realizată de Eugenia Alexe Munteanu, este una excepţională, care se ridică la nivelul originalului.

„Sfânta Fecioară a ucigaşilor plătiţi” e un roman sicaresc, adică un roman în care personajele principale sunt sicari – un sicario este un ucigaş plătit.

„Din câţi a omorât Alexis, cinci au fost gratis, pentru culebras personale, şi cinci plătiţi pentru culebras ale altora. Ce sunt aceste culebras? Sunt răzbunări. După cum vă daţi seama, în lipsă de legi care se schimbă tot timpul, Columbia este o şerpărie. Aici se perpetuează răzbunări adunate de generaţii: trec de la părinţi la copii, de la copii la nepoţi, mor fraţi”.

Acţiunea romanului se petrece la Medellin, oraşul baronilor drogurilor, al discrepanţei extraordinare între sărăcie şi opulenţă, al corupţiei, al violenţei şi ucigaşilor angajaţi pentru „concedieri de viaţă”. Un oraş în care nu domneşte decât legea armelor şi în care la tot pasul oameni sunt asasinaţi pe stradă pentru vini aparente, imaginare, iar asasinii sunt din ce în ce mai tineri. Şi mai toţi poartă trei iconiţe: una la gât, una la mână, alta la gleznă, ca să aibă de lucru, să ochească bine şi să fie plătiţi. Bătrânul autor de gramatici Fernando se întoarce în oraşul său natal pe care nu-l mai înţelege, îl întâlneşte pe Alexis, un tânăr sicario de 15-16 ani, frumos ca un zeu antic, care nu se uită decât la desene animate şi ascultă muzică atunci când ucide. Fireşte, Alexis e la rândul lui împuşcat, pentru că aceasta e legea locului, cineva trebuie să se răzbune pentru asasinatele comise de tânăr (şi nu poate fi decât un alt tânăr).

Un roman care se citeşte uşor şi în care Vallejo se arată un critic acerb al politicii ţării sale, al preşedinţilor perindaţi în ultimele decenii, al bisericii catolice („nu există râie mai mare pe suprafaţa pământului ca religia catolică”). „În Columbia nu există nevinovaţi; toţi cei ce trăiesc aici sunt vinovaţi şi se înmulţesc tot mai mult. Săracii produc tot mai mulţi săraci şi mizeria tot mai multă mizerie, şi cu cât e mai multă mizeri, cu atât sunt mai multe asasinate, şi cu cât sunt mai multe asasinate, cu atât mai mulţi morţi. Asta este legea în Medellin”.

Fernando Vallejo – „Sfânta Fecioară a ucigaşilor plătiţi”. Editura Curtea Veche, colecţia Byblos. Traducere din spaniolă şi note de Eugenia Alexe Munteanu.