Filmul „Ocean’s 8” a fost pe primul loc în box office-ul românesc de weekend

04 07. 2018, 13:00

Cu o distribuţie exclusiv feminină – Sandra Bullock, Cate Blanchett, Anne Hathaway, Helena Bonham Carter, Mindy Kaling şi Rihanna -, producţia Warner Bros. face parte din celebra franciză „Ocean’s”, în care rolul principal era jucat de George Clooney, scrie Mediafax.

Pe poziţia a doua în box office-ul românesc de weekend se menţine filmul SF „Jurassic World: Un regat în ruină/ Jurassic World: Fallen Kingdom”, cu încasări de 453.071,51 de lei. În regia lui J.A. Bayona şi cu Bryce Dallas Howard, Chris Pratt şi Jeff Goldblum în rolurile principale, noul film din franciza „Jurassic World” are acţiunea situată la trei ani de când parcul tematic şi staţiunea de lux Jurassic World au fost distruse de dinozaurii care au scăpat din captivitate. Insula Nubar este acum abandonată de oameni, iar dinozaurii care au supravieţuit sunt acum pe cont propriu în junglă. Când vulcanul adormit de pe insulă dă semne de reactivare, Owen şi Claire lansează o campanie pentru a salva dinozaurii care au mai rămas, potrivit cinemagia.ro.

Pe poziţia a treia s-a situat premiera „Sicario 2: Soldado/ Sicario: Day of the Soldado”, un film de acţiune american, care a obţinut încasări de 369.089,28 de lei de vineri până duminică. Primul film, care îl avea ca protagonist tot pe Benicio Del Toro în rolul asasinului ce rezolvă cele mai neplăcute treburi guvernamentale, a fost regizat de Denis Villeneuve („Arrival”, „Blade Runner 2049”, „Prisoners” şi „Incendies”), iar, de data aceasta, viziunea regizorală îi aparţine lui Stefano Sollima, care aduce pe ecrane o istorie adaptată obsesiilor guvernului de azi, graniţa cu Mexicul şi ameninţarea teroristă.

Filmul „Iubindu-l pe Pablo, urându-l pe Escobar/ Loving Pablo”, de Fernando León de Aranoa, a coborât o poziţie, până pe locul al patrulea, cu încasări de 200.918,11 lei. Viaţa celebrului Pablo Escobar, despre care s-a spus la un moment dat că traficul global de droguri l-a transformat în cea mai bogată persoană de pe glob, este din nou explorată cu ajutorul a doi actori populari, soţii Javier Bardem şi Penelope Cruz. El interpretează personajul titular, în timp ce ea este jurnalista şi prezentatoarea TV Virginia Vallejo, pe a cărei carte omonimă se şi bazează scenariul.

Pe poziţia a cincea s-a situat „Prinţul fermecător/ Charming”, de Ross Venokur, care a avut încasări de 179.416,59 de lei. Trei prinţese de poveste descoperă că sunt logodite cu acelaşi prinţ fermecător. Animaţia 3D reuneşte voci celebre precum cea a lui Demi Lovato, Avril Lavigne, Ashley Tisdale şi Sia.