Academia de film americană a invitat un număr record de persoane pentru a deveni membri
De asemenea, au fost invitate vedete precum Blake Lively, Miles Teller, Daisy Ridley, Emilia Clarke, Lena Headey, Lily James, Lily Collins, Chloe Grace Moretz, Olivia Munn şi Gina Rodriguez.
Dacă toate persoanele invitate vor şi accepta să devină membre ale Academiei de film americane, procentul femeilor va creşte de la 20% la 31%, iar cel al persoanelor de culoare, de la 13% la 16%.
Numărul total al membrilor Academiei de film americane – actori, regizori, scenarişti, producători etc. – va ajunge la 9.226.
Lipsa de diversitate în ceea ce priveşte membrii Academiei de film americane a fost frecvent invocată ca o barieră în cazul premiilor acordate de instituţie – Oscarurile. În 2016, academia a reacţionat spunând că va dubla numărul femeilor şi al reprezentanţilor minorităţilor până în 2020.
Lista completă a noilor invitaţi se găseşte pe www.app.oscars.org/newmembers2018.