Un proiect inedit la Muzeul Hărţilor şi Cărţii Vechi
Proiectul „Timpuri pe hartă” aduce împreună lucrări de patrimoniu şi participanţi la programe în spatele uşilor închise, pentru a descoperi activităţi mai puţin cunoscute publicului, dar esenţiale pentru obiectele expuse.
Cum putem avea grijă de hărţile vechi de sute de ani? Se pot oare îndepărta urmele trecerii timpului? Putem afla povestea trecerii prin timp a unui obiect? Sunt întrebări la care participanţii la programe vor afla răspunsul alături de specialişti conservatori şi restauratori, pe parcursul unei serii de 6 întâlniri. În cadrul acestora, ei vor afla secretele câtorva hărţi din muzeu, îşi vor exersa abilităţile de detectivi desluşind urme şi amprente şi vor asista la intervenţii ce pregătesc lucrările pentru expunere.
„Vom avea alături de noi în acest demers elevi, studenţi şi membri ai comunităţii din jurul muzeului, iar toţi cei interesaţi vor putea urmări progresele şi etapele de lucru pe blogul proiectului „Timpuri pe hartă”, ce se va lansa în luna iulie”, se arată într-un comunicat de presă remis Descoperă.
O parte dintre lucrările supuse atenţiei vor fi expuse într-un ambient special creat pentru ele, ca parte a unei expoziţii ce se va deschide în luna octombrie. Această expoziţie va dispune de un mobilier special şi de un sistem de iluminare inovativ, ce vor răspunde atât cerinţelor prezentate de specialiştii conservatori şi restauratori, cât şi nevoilor de observare ale vizitatorilor, cerinţe ce asigură un climat optim pentru păstrarea hărţilor.
Proiectul este co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, derulat de Muzeul Hărţilor în contextul celebrării Anului European al Patrimoniului.