O carte pe zi: „Kiseleff 10. Fabrica de scriitori”, de Marin Ioniţă. ”Sunt autorul cu cele mai multe cărţi din satul meu din întreaga sa istorie”

Cu o săptămână înaintea apariţiei acestei cărţi, la începutul lunii mai, s-a stins din viaţă Marin Ioniţă (tatăl ziaristului Ion M. Ioniţă). Născut în 1929, la Ulieşti, în judeţul vecin Dâmboviţa, urma să împlinească, peste două luni, 89 de ani. A fost un om pe care umorul care nu l-a părăsit niciodată. Scria despre sine, pe pagina de internet a Uniunii Scriitorilor: „Profesiile mele, multe şi mărunte: agent agricol comunal, lucrător în fermă, ofiţer, învăţător, profesor de şcoală elementară şi de liceu, mai târziu în învăţământul superior la Universitatea de Stat din Piteşti, director de cămin cultural, de club muncitoresc, de bibliotecă raională, ziarist, realizator de emisiuni tv. Locuri de muncă: Gherăseni, judeţul Buzău, Hanul lui Pală, Croitori, Miuleşti, Mătăsaru, Găeşti, în judeţul Dâmboviţa, Berindeşti, Corbeni, Piteşti, in judeţul Argeş, Oradea, Timişoara, Ploieşti, Bucureşti”; „…dacă am rămas necunoscut în ţară, în schimb, sunt autorul cu cele mai multe cărţi din satul meu din întreaga sa istorie. Dar ăia nu au timp să numere cărţi, nicicum să le mai şi citească”.

Cartea de faţă a apărut într-o primă ediţie în 2011. Unii au apreciat-o, alţii au avut critici nenumărate, probabil mare parte remediate la această ediţie revăzută şi adăugită. Marin Ioniţă evocă o instituţie culturală celebră a anilor 1950, Şcoala de literatură „Mihai Eminescu”, un experiment unic, de imitaţie sovietică, care îşi propunea să recruteze tinere talente pentru a le canaliza spre cariera scriitoricească. Studenţii au fost selectaţi din cele mai diverse medii sociale cu scopul de a făuri o nouă literatură. S-a încercat, oricum, îndoctrinarea, spălarea pe creier a tinerilor aduşi acolo şi ţinuţi aproape sechestraţi („Viaţa în colivie” e chiar titlul unui capitol), într-o atmosferă inchizitorială. Cu toate astea, acest lucru nu a reuşit decât într-o măsură neînsemnată, motiv pentru care instituţia ar fi şi fost desfiinţată după vreo cinci ani de funcţionare. O şcoală care a scos la iveală talente, dar a şi îndoctrinat mulţi tineri scriitori şi a fost o şansă că experimentul a eşuat, scrie Mediafax.

• „A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
• Test de cultură generală. Cine a fost partenerul lui Mozart?

Cartea dezvăluie detalii din activitatea de tinereţe a Aurorei Cornu, Florin Mugur, Radu Cosaşu, Nichita Stănescu, Tita Chiper ,Anei Blandiana, a lui Nicolae Labiş, Ion Gheorghe, dar şi a somităţilor literare ale vremii, precum Mihail Sadoveanu, Mihai Novicov, Zaharia Stancu, G. Călinescu, Mihai Beniuc. Multe pagini îi sunt consacrate, la loc de frunte, lui Nicolae Labiş, probabil cel mai cunoscut şi discutat produs al şcolii. Sunt, apoi, alţi colegi de generaţie, Gheorghe Tomozei sau Florin Mugur. Portretele sunt esenţa volumului.

„Memoriile lui Marin Ioniţă – apreciază criticul Alex Ştefănescu – nu sunt narcisist-capricioase, ca ale altor autori. Ele sunt scrise de un om căruia îi pasă de ceea ce se întâmplă în ţara lui şi în lume. Şi sunt scrise clar, fără nimic evaziv”.

Marin Ioniţă – „Kiseleff 10. Fabrica de scriitori”. Editura Corint Istorie. Ediţie revăzută şi adăugită. Prefaţă de Alex Ştefănescu. 376 pag.