O carte pe zi: „Madlena”, de Aurora Liiceanu. „Madlena e numele generic al detaliului”

Madlena – nu prăjitura – este „ceea ce numim astăzi memorie involuntară”. A fost făcută celebră de Proust, când, la începutul primului volum al monumentalei sale „În căutarea timpului pierdut”, înmuind madlena în ceai, i-a revenit în memorie copilăria. „Madlena e numele generic al detaliului – scrie Aurora Liiceanu. Este acel element declanşantor care are putere mnemotică. Ea însă funcţionează în mod paradoxal, dovedind că involuntarul poate învinge voinţa. Sau poate se alătură ei, se bagă în faţă, venind cu lumea lui largă. Căci farmecul şi splendoarea detaliului sunt nemăsurate, magice”, scrie Mediafax.

În cazul meu, madlena oferită de Aurora Liiceanu mi-a declanşat nostalgia anilor ’60 şi ’70 petrecuţi la Vama Veche, despre care scriitoarea vorbeşte pe larg – casele mici vagon, curţile largi de pământ, cu garduri de piatră, cu gâşte gâgâind, lanurile de porumb, plaja lată pentru nudişti şi drumul până acolo printre tufe de scaieţi, numele unor localnici care nu mai există astăzi, Stoiana, Matriona, Bugiulescu şi alţii. Pe toţi i-am cunoscut, ca şi lumea lor, asemeni celor din generaţia mea care îşi petreceau verile la Vama Veche, un sat uitat de lume cu totul diferit decât cel de astăzi. Minunat nu doar pentru că amintirile tinereţii sunt întotdeauna minunate.

• „A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
• Test de cultură generală. Cine a fost partenerul lui Mozart?

La aceste amintiri, Aurora Liiceanu ajunge citind o carte splendidă apărută în colecţia Denisei Comănescu, Raftul pisicii, la Humanitas fiction – „Amintirea dragostei”, de Jim Fergus. Despre o pictoriţă de acum un secol, uitată şi redescoperită târziu, Chrysis Jungbluth, care fusese ajutată de Julius Pascin, alt pictor nefericit, care avea legături şi cu Bucureştii şi care s-a spânzurat, dar mai înainte a pictat un portret al Prinţesei Ghica, cea care fost bunica lui Pusi Cocea şi mama lui N. D. Cocea. Aurora Liiceanu a aflat aceste detalii de pe internet, incitată de romanul lui Fergus. Şi s-a declanşat madlena.

Nepoata prinţesei Ghica, Pusi Cocea, era prietena cu care Aurora Liiceanu şi îşi petrecea verile la Vama veche, ele singure cu copiii mici. Exact în casele de care v-am vorbit mai devreme – la Stoiana, Matriona, Bugiulescu. Trei dintre cei patru copii care le înconjurau pe femeile venite de la Bucureşti la plajă, adică cei ai lui Pusi Cocea, erau mulatri, făcuţi cu un medic stomatolog african stabilit în Bucureşti după ce-şi încheiase tot aici studiile. (Iarăşi, măcar unii dintre cei de vârsta mea îi vor fi cunoscut, văzut pe stradă sau măcar vor fi auzit de ei în acele vremuri).

Printre amintirile suculente de la Vama veche se strecoară povestea complicată, de roman, a familiei Cocea, foarte rămuroasă, şi trimiteri interesante la psihologie, în încercarea de a lămuri rolul madlenei în viaţa noastră. Pentru că „memoria e cea care ne alcătuieşte viaţa”.

O carte superbă.

Aurora Liiceanu – „Madlena”. Editura Polirom. Prefaţă de Nayla Elamin. 228 pag.