O carte pe zi: „Omatidii. Şarada unui hacker”, de Sebastian Lăzăroiu. O carte surprinzătoare, cu avalanşă de idei şi un stil superb.

Sebastian Lăzăroiu surprinde de mai bine de un an. Este un cunoscut sociolog şi politolog, cu multe studii şi cărţi în domeniu, a fost ministrul Muncii (în guvernul Boc) şi consilier prezidenţial (Departamentul Planificare şi Aanliză Politică). Anul trecut şi-a publicat prima carte de beletristică – „Balena albastră” (un agent rus este trimis sub acoperire în Oceanul Îngheţat pentru a-i lua urma ideologului aflat în spatele celebrului joc fatal Balena albastră). Dar sociologul declară că prima sa carte publicată ar fi trebuit să fie cea pe care o prezentăm acum; aceasta ar fi fost prima scrisă şi încheiată, le-a dus la editură pe amândouă odată, iar editura ar fi decis că „Balena” ar fi fost mai comercială…

O carte surprinzătoare, extraordinar de bine scrisă, cu avalanşă de idei şi un stil superb. Doar că trebuie să ai răbdare pentru a înţelege ce vrea să spună, scrie Mediafax.

• Catedrala Notre-Dame din Paris și-ar fi pierdut sunetul emblematic după restaurare
• Care sunt țările care au interzis muzica?

Prima parte („Povestea lui Trintius”) cuprinde 24 de povestiri aparent fără legătură între ele. Partea a doua („Consemnările lui Herr Freud”) este cheia cărţii şi explică şi prima parte.

Trintius e un tânăr (de fapt, între două vârste) înnebunit de computere, care s-a alăturat hackerilor „mânaţi de pasiunea de a lua sub control şi de a sustrage bani, date compromiţătoare, informaţii clasificate, din sacul fără fund al depozitelor cu biţi”. „În cel mai bun caz, puteai spune despre Trintius că e un haiduc. O versiune puţin îndulcită, romantică. În realitate era un hoţ”. Care „a aflat că, în lumea asta, totul se negustoreşte, nu doar bani, şi sentimente, şi emoţii, chiar şi schimbarea vremii”. (Mai aflase de mic că „să stăpâneşti lumea înseamnă să te inoculezi în straturile ei cele mai adânci, acolo unde oamenii îşi înghesuie avuţiile, speranţele, secretele în virtutea încrederii lor oarbe în noile tehnologii, dar şi a unei aplecări spre tihnă şi comoditate”.) Ema i-a fost victimă, primii biţi pe care Trintius i i-a furat au fost sub formă de bani. Pe urmă s-a îndrăgostit de ea şi a început s-o iubească. Credea despre ea că-i este călăuză în iubire şi moarte. Dar Ema era o momeală a Organizaţiei (a cărei misiune e să conserve ordinea actuală), cu rolul precis de a agăţa hackeri. Ema a ştiut din prima clipă cine e Trintius, dar s-a îndrăgostit – şi ea – de el. Organizaţia îl voia pe Trintius nu numai pentru calităţile sale de hacker, ci şi pentru puterea sa de convingere. Trintius a refuzat să le predea reţeaua şi a fost închis („ca să i se înmoaie înverşunările”). Recrutarea lui este un eşec. I se cere să compromită (prin poze furate de pe internet care sugerau pedofilia ş.a.) un senator corupt, viitor candidat la preşedinţie, dar Trintius e cu un pas înaintea Organizaţiei, foloseşte informaţia pentru a se elibera din închisoare şi a o salva pe Ema. Nu reuşeşte întru totul. Ajuns pe drumuri, i se confesează doctorului Freud, care-l consideră „un pacient psihotic”. Aşterne, între timp, cele 24 de povestiri cu subiecte extrem de diverse, cu acţiunea petrecându-se în lcouri şi secole diferite. „Un caz clasic de disimulare prin artă”.

Şi acum ni se explică titlul: La o albină „impresionanţi sunt ochii compuşi, mozaicaţi, nişte hexagoane tangente, ca un fagure. Un ochi format din mii de alţi ochi, numiţii omatidii, ca nişte lentile, fiecare aplecată asupra unui detaliu. Şi, din toate adâncimile perspectivei, ochiul cel mare reconstituie întreaga imagine, culegând bucăţile de informaţii de la părticelele ochioase. Poate că nu e cea mai bună rezoluţie, în orice caz mai mică decât a ochiului uman, dar are un oareşce câştig – că surprinde mai agil mişcarea, schimbările, indiferent de rapiditatea lor. Cred că asta tinde să devină internetul, acest imens spaţiu virtual, care-i abia la începuturi. Un ochi imens, compus din miliarde de ochi interconectaţi, o acumulare rapidă într-o panoramă”.

Dintr-odată, cum precizează editorii, „aparent autonome, poveştile capătă neaşteptat coerenţa intimă a traumelor unui hacker hăituit de propriile fantasme. Ca să-l înţelegi, trebuie să înveţi să priveşti prin ochiul unei libelule” (sau albine).

Citiţi cu răbdare această carte, veţi fi încântaţi.

Sebastian Lăzăroiu – „Omatidii. Şarada unui hacker”. Editura Polirom. 374 pag.