Discuţie despre cărţile lui David Eagleman vor avea loc sâmbătă, la Humanitas Cişmigiu
Leon Zăgrean, şeful Catedrei de Fiziologie a Universtăţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, Alexandru Babeş, de la Facultatea de Biologie din Universitatea Bucureşti. şi Vlad Zografi, coordonatorul colecţiei de ştiinţă a Editurii Humanitas, sunt protagoniştii unui dialog pornind de la două cărţi ale specialistului în neuroştiinţe David Eagleman, „Creierul. Povestea noastră” şi „Incognito. Vieţile secrete ale creierului”, publicate la Humanitas, în colecţia de ştiinţă, informează Mediafax.
„Creierul nostru este spaţiul unei activităţi frenetice pe care neuroştiinţele ne demonstrează că o percepem şi o controlăm într-o măsură mai mică decât am fi dispuşi să credem. Privind ştiinţific, vedem un sistem cu o complexitate uimitoare, o interconectivitate fabuloasă şi o putere de calcul care nu a fost egalată până acum. Centrul de comandă cu o interfaţă prietenoasă, viaţa noastră interioară”, se arată în comunicat.
Discuţia, care are loc de la ora 17.00, va fi moderată de Corina Negrea, realizator de emisiuni de ştiinţă la Radio România Cultural.
David Eagleman este specialist în neuroştiinţe la Universitatea Stanford, membru al Consiliului Forumului Economic Internaţional şi cercetător în cadrul Institutului pentru Etică şi Tehnologii Inovatoare, dar a popularizat domeniul neuroştiinţelor, volumele sale ajungând bestseller. Cartea sa „Creierul. Povestea noastră” a devenit documentarul de şase episoade „The Brain with David Eagleman”, difuzat de PBS şi BBC.