Home » Cultură » O carte pe zi: „Voci în intemperii”, de Sebastià Perelló. ”Un roman compact, care ne interpelează neîntrerupt şi ne aruncă în corzile vieţii”

O carte pe zi: „Voci în intemperii”, de Sebastià Perelló. ”Un roman compact, care ne interpelează neîntrerupt şi ne aruncă în corzile vieţii”

Publicat: 24.05.2018
Sebastià Perelló este născut în insula Mallorca, are 38 de ani, a apărut în literatura catalană după anul 2000, a publicat mai multe volume şi este unul dintre cei mai interesanţi scriitori contemporani.

Citez: „Un minunat şi înfricoşător text care, într-un mod sinuos şi întretăiat, atinge o infinitate de teme şi probleme care sfârşesc prin a se întreţese spre a forma un întreg discurs despre situaţia limită a condiţiei umane în riscanta şi instabila lume contemporană. Un roman compact, care ne interpelează neîntrerupt şi ne aruncă în corzile vieţii ca să reflectăm în profunzime. «Voci în intemperii» este o carte ce trebuie citită şi recitită până ni se desface din mâini. De puţine ori am avut ocazia de a mă confrunta cu o operă atât exigentă, cât şi desăvârşită”.

Sunt spusele unui mare critic, Sam Abrams, nu ale unui lăudător de duzină. Care nu pot fi decât incitante. La îndemnul lor am început o lectură care s-a dovedit dificilă, am fost nevoit să reiau cartea (poate nu mă aflam în cea mai adecvată condiţie intelectuală), dar, când am răzbit, satisfacţia a fost pe măsură. O carte minunată, cum nu se mai scrie azi – sau poate se întâmplă foarte rar, scrie Mediafax.

Povestea – care nici măcar nu este o poveste – porneşte de confruntarea dintre doi membri ai unei perechi frânte, el pironit în faţa casei în care locuiau, proferând un fel de monodie, ea înăuntru, încercând să articuleze un discurs, o istorie care să găsească explicaţii pentru tot ce s-a întâmplat. Sunt cele două „voci în intemperii”. Dar, de fapt, nu prea e o poveste, mai degrabă un lung şir de vorbe, sau şiruri de vorbe/gânduri care spun ceva, neagă, şterg, adaugă, refac, recompun, o iau de la un capăt incert aproape de fiecare dată altfel, completând o istorie pe un fundal ca un covor palid, destrămat, cu urzeala roasă, tocită, deşirată.

„Întâi ai auzit o voce vorbind, nu vedeai niciun chip”.
„Lasă-mă să vorbesc. Sau începe tu, de unde vrei, vorbeşte-mi”.
„O voce care vorbea, dar nu cuvintele-i ieşeau din gură. Vorbitul, zicea, înseamnă să te desprinzi de voce, să-i dai drumul, lucruri lăsate să se piardă, drumuri pe care să n-o apuci”.
„Am rămas doar el şi eu, faţă-n faţă”.
„Am făcut din aşteptare un labirint şi m-am rătăcit în el”.
„Vine, punctual. Îşi pune jos geanta şi un mic rucsac. Şi-şi începe predica, poliloghia. Aş putea să deschid fereastra şi doar să aud zumzetul de lucruri rostite care se revarsă ca o mângâiere, voce plămădită din lucruri care au dospit, pe care nu le ştiu”.
„Uneori, când vine, tot mai vreau să-i vânez cuvintele în gură. Am nevoie de vocea lui, de persistenţa ei, de ceea ce-l face să vină. Un bărbat vorbind. Şi o femeie ascultând”.
„Liste de cuvinte. Asta îi pica bine”.
„Vocea ta în mine. Zgomot de chei care se răsucesc şi nu descuie”.
„Se ambalează tot şi ambalarea lui vrea să vină în mine, să prindă formă, şi mă duce, de parcă în acest text s-ar cuibări vocea lui, o voce care-şi caută, urmăreşte, un ritm al ei tatuat pe cuvintele mele, pe scrisul meu, ceva din trupul lui care se împleteşte cu al meu şi urlă în mine”.
„Vorbea cu mâinile”.
„Aici, când scriu, mă simt de parcă aş fi coloana vertebrală a vocii lui”,
„Am ajuns să cred că, în felul cum dădea drumul cuvintelor, eu trebuia să descopăr un mister, de parcă el ar fi fost o sibilă osbcură şi-n scretul lui ar fi trebuit să găsesc adevărul”.
„Uneori cred că sunt aici şi scriu ca şi sum ai fi tu”.

Citate de acest fel s-ar putea înmulţi aproape la nesfârşit. În spatele lor – povestea, pe care până la o urmă o întrevezi, ca într-un roman poliţist. Totul admirabil scris, cu o măiestrie rar întâlnită.

Autorul, Sebastià Perelló, este născut în insula Mallorca, are 38 de ani, a apărut în literatura catalană după anul 2000, a publicat mai multe volume şi este unul dintre cei mai interesanţi scriitori contemporani.

Îndrăzniţi să citiţi această carte – nu vă va fi uşor! – dar satisfacţiile vor fi uriaşe. Cu un final incredibil, în toate sensurile.

Sebastià Perelló – „Voci în intemperii”. Editura Meronia, colecţia Biblioteca de Cultură Catalană. Traducere din limba catalană de Jana Balacciu Matei. Cuvânt-înainte de D. Sam Abrams. 178 pag.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Gândul Media Network, grupul de presă numărul unu din România!
Gândul Media Network, grupul de presă numărul unu din România!
Nu doar uleiul, ci și frunzele de măslin sunt bune pentru sănătate
Nu doar uleiul, ci și frunzele de măslin sunt bune pentru sănătate
Astronomii au găsit o megastructură cosmică de 23 de ori mai mare decât Calea Lactee
Astronomii au găsit o megastructură cosmică de 23 de ori mai mare decât Calea Lactee
„Update Go4it” #10 aduce invitați de top din industria de gaming și educație
„Update Go4it” #10 aduce invitați de top din industria de gaming și educație
Tinerii din China își schimbă stilul de viață și economisesc mai mulți bani ca niciodată
Tinerii din China își schimbă stilul de viață și economisesc mai mulți bani ca niciodată
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul lui medical
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul ...
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei
Un nou cod de conduită la nivelul UE obligă companiile de tehnologie să ia măsuri împotriva incitării la ură
Un nou cod de conduită la nivelul UE obligă companiile de tehnologie să ia măsuri împotriva incitării la ură
Odată cu întoarcerea la Casa Albă, Donald Trump retrage pentru a doua oară Statele Unite din Acordul de la Paris
Odată cu întoarcerea la Casa Albă, Donald Trump retrage pentru a doua oară Statele Unite din Acordul de la Paris
Joe Biden a grațiat cinci membri din familia sa în ultimele minute de mandat
Joe Biden a grațiat cinci membri din familia sa în ultimele minute de mandat
„Nababul”, cel mai bogat român de la începutul secolului XX. Cum era manevrat de copiii lui?
„Nababul”, cel mai bogat român de la începutul secolului XX. Cum era manevrat de copiii lui?
Este posibil ca viața de pe Venus să ajungă acolo de pe Pământ?
Este posibil ca viața de pe Venus să ajungă acolo de pe Pământ?
Andrei Novac: „Cărțile de poezie sunt ascunse în librării”
Andrei Novac: „Cărțile de poezie sunt ascunse în librării”
Căutăm un Content Writer entuziast. Alătură-te echipei Go4it!
Căutăm un Content Writer entuziast. Alătură-te echipei Go4it!
Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii
Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii
David Lynch a iubit femeile poate la fel de mult ca filmele. A fost căsătorit de patru ori
David Lynch a iubit femeile poate la fel de mult ca filmele. A fost căsătorit de patru ori