Lucian Pintilie a murit. Marele regizor care a provocat frecvent controverse

Regizorul Lucian Pintilie, în vârstă de 84 de ani, a murit, miercuri seară, la Spitalul Elias din Capitală, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, dr. Silvius Negoiţă

Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri seară de către reprezentanţii Spitalului Elias din Capitală, regizorul Lucian Pintilie, în vârstă de 84 de ani, s-a internat pe 13 mai la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, în stare foarte gravă în contextul acutizării unor afecţiuni cronice. El a fost admis în secţia de Terapie Intensivă unde a necesitat investigaţii medicale, monitorizare şi tratament de specialitate, potrivit Mediafax.

• David Lynch: „Dune a fost singurul eșec real din cariera mea”
• Test de cultură generală. Ce este Schengen?

Regizorul a murit miercuri, în jurul orei 21.00.

Regizorul de teatru şi film Lucian Pintilie s-a remarcat, de-a lungul carierei, printr-o viziune critică asupra lumii, un stil inedit, curajos şi sarcastic, iar creaţiile sale au provocat frecvent controverse sau au cucerit imediat fanii şi criticii.

BIOGRAFIE: Lucian Pintilie, un regizor cu un stil curajos, cu o viziune extrem de critică asupra lumii

Regizorul de teatru şi film Lucian Pintilie s-a remarcat, de-a lungul carierei, printr-o viziune critică asupra lumii, un stil inedit, curajos şi sarcastic, iar creaţiile sale au provocat frecvent controverse sau au cucerit imediat fanii şi criticii.

Lucian Pintilie s-a născut pe 9 noiembrie 1933, la Tarutina, în fosta Basarabie de Sud (în prezent Ucraina). Absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, secţia Regie Teatru, Pintilie s-a lansat la Teatrul Bulandra, unde a montat o serie de spectacole memorabile, precum „Copiii soarelui” (1961), „Proştii sub clar de lună” (1962), „Biedermann şi incendiatorii” (1964), „Inima mea e pe înălţimi” (1964), „D’ale carnavalului” (1966), în care Toma Caragiu şi Marin Moraru au făcut roluri de senzaţie, şi „Revizorul” (1972), interzis de cenzura comunistă după a treia reprezentaţie.
Debutul său în regia de film, „Duminica la ora 6” (1965), o puternică poveste de dragoste avându-i în rolurile principale pe Irina Petrescu şi Dan Nuţu, este una dintre peliculele care au marcat naşterea cinematografului românesc modern.

Cel de-al doilea lungmetraj din cariera reputatului regizor, „Reconstituirea” (1971), un clasic al cinematografiei româneşti, rămâne în mod cert unul dintre filmele cele mai reprezentative pentru cariera lui Pintilie şi, totodată, cel care i-a adus consacrarea definitivă. Filmul narează povestea reconstituirii unui incident banal, o bătaie între doi tineri (interpretaţi de George Mihăiţă şi Vladimir Găitan), întreprinsă de Miliţie, care se transformă într-o crimă. Subiectul şi abordarea regizorală, extrem de curajoase pentru acea vreme, au făcut ca filmul să fie interzis de regimul comunist.

În 2012, filmul „Reconstituirea” a fost achiziţionat pentru colecţia permanentă a Museum of Modern Art (MoMA) din New York, unul dintre cele mai importante muzee de artă modernă din lume.

După ce şi spectacolul său de teatru „Revizorul” (1972) a fost interzis, Pintilie a părăsit România. A realizat „Salonul nr. 6” (1973) în fosta Iugoslavie, apoi s-a întors în ţară unde a filmat „De ce trag clopotele, Mitică?” (1979), şi acesta fiind interzis. Pintilie a trăit în Franţa, iar, după căderea comunismului, a realizat o serie de filme memorabile, precum „Niki Ardelean, colonel în rezervă” (2003) şi „Tertium non datur” (2006).

După 1990, a revenit în ţară şi a realizat o serie de filme, proiecte mai vechi, pe care nu le dusese la bun sfârşit din pricina intervenţiei cenzurii. Toate sunt coproducţii româno-franceze precum „Balanţa” (1992), adaptarea romanului omonim al lui Ion Băieşu, a doua ecranizare după un alt film, „Mere roşii”, în regia lui Alexandru Tatos, „O vară de neuitat” (1994), adaptare a nuvelei „Salata” din romanul fluviu „Cronică de familie”, de Petru Dumitriu, „Prea târziu” (1996), scenariul de Răzvan Popescu, „Terminus Paradis” (1998) , „După-amiaza unui torţionar” (2000), „Niki Ardelean, colonel în rezervă” (titlul francez: „Niki et Flo”), scenariul şi dialogurile Răzvan Rădulescu sau „Tertium non datur”(2006), un scurt metraj realizat prin adaptarea nuvelei lui Vasile Voiculescu, „Capul de zimbru”.

Lucian Pintilie a fost omagiat în iulie 2008, la Varşovia, printr-o secţiune de autor, în cadrul Festivalului internaţional de film „Vara Filmelor”. Astfel, în cadrul festivalului, a fost prezentat un portret artistic „Lucian Pintilie”, iar timp de o săptămână, la cinematograful de artă „Luna” din centrul Varşoviei, au fost prezentate majoritatea peliculelor regizorului: „Duminică la ora 6”, „Reconstituirea”, „De ce trag clopotele, Mitică”, „Balanţa”, „O vară de neuitat”, „Prea târziu”, „Terminus Paradis”, „După-amiaza unui torţionar” şi „Tertium non datur”.

Pe plan internaţional, regizorul s-a făcut remarcat în special cu peliculele „Balanţa” (1992), cu Răzvan Vasilescu, Victor Rebengiuc şi Maia Morgenstern – a cărei interpretare a fost răsplătită cu premiul Academiei de film europene pentru cea mai bună actriţă într-un rol principal, în 1993, „O vară de neuitat” (1994), cu celebra actriţă Kristin Scott Thomas în rolul principal, prezentat în competiţia Festivalului de film de la Cannes în 1994, „Prea târziu”, nominalizat la Palme d’Or în 1996, „Terminus Paradis”, distins cu premiul special al juriului la Veneţia, în 1998, „După-amiaza unui torţionar” (2001), prezent şi el în competiţia festivalului veneţian.

În 1992, a publicat la Editura Albatros volumul „Patru scenarii”, care include „Colonia penitenciară” (după Franz Kafka), „Duelul” (după A.P. Cehov), „Balanţa” (ecranizat) şi „De ce bat clopotele, Mitică?” (după „D-ale carnavalului”, de I. L. Caragiale, ecranizat). În 2003 a publicat volumul autobiografic „Bric-a-brac”, iar, în 2005, a publicat volumele „Pompa cu morfină” şi „Capul de zimbru” (scenariu după V. Voiculescu).

Pentru întreaga operă şi contribuţia adusă cinematografiei româneşti, Lucian Pintilie a fost distins, în 2007, cu un trofeu Gopo.

De asemenea, în 1967, a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a, „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.