O carte pe zi: „Ion Raţiu – Jurnal, volumul 2”. „Viaţa lui Ion Raţiu a fost plină de trădări”

În noiembrie 1940, aflat departe de casă, la Londra, în condiţiile în care începuse războiul, Ion Raţiu deschide prima pagină a jurnalului său. Peste câteva luni, România şi Marea Britanie aveau să-şi suspende relaţiile. Scria despre orice eveniment la care participase, asistase sau îl impresionase. „Ţin un jurnal, 1-2 pagini zilnic, în care îmi notez impresiile principale. Aş putea spune că este în întregime politic. (…) Am început să scriu şi nu mi-am mai întrerupt jurnalul. S-au adunat multe volume”. Mii de pagini despre care a spus că nu vor fi publicate atâta vreme cât el este în viaţă, scrie Mediafax.

În vara anului trecut, la aceeaşi editură Corint Istorie, a apărut primul volum al jurnalului. La Târgul de Carte Gaudemus, din toamnă, a fost lansat şi al doilea volum.

Un jurnal din perioada 1855-1962. A fost, probabil, epoca cea mai sumbră pe care a trăit-o politicianul, printre spioni şi trădători de ţară, cum spune şi subtitlul volumului. „Securitatea l-a urmărit pe Ion Raţiu aproape 35 de ani – precizează istoricul Stejărel Olaru. La început, în 1955, Tony, aşa cum îl denumiseră ofiţerii de securitate, a fost considerat un simplu «fugar» şi «trădător de ţară». La scurt timp a devenit «agent», «spion» şi, în 1961, «terorist». Iar pe urmele unui terorist se stă o viaţă, nu doar 35 de ani. Urmărirea sa informativă a necesitat implicarea mai multor departamente ale serviciului secret comunist şi a mai multor generaţii de ofiţeri de securitate, a unei reţele de informatori care s-a dezvoltat în timp, cheltuirea a sute de mii de dolari şi scrierea a mii de note informative, fie, interceptări şi rapoarte”.

„Viaţa lui Ion Raţiu a fost plină de astfel de trădări, din partea unor prieteni, aşa-zişi prieteni, colegi, membri ai propriului său partid – notează în prefaţă Nicolae C. Raţiu. Poate din pricina faptului că ţinea să cultive un cerc atât de larg de cunoştinţe; cred totuşi că mai degrabă din pricina geloziei, fiindcă toate păreau să îi vină atât de uşor: succesul financiar, succesul la femei, succesul în sport, în cercurile jurnalistice şi politice. Dacă acest tip de resentimente constituie o trăsătura specific românească sau ţine, în general, de natura umană e dificil de spus. Însă Ion Raţiu s-a considerat întotdeauna un om foarte norocos”.

„Din păcate, abia acum începem să-l cunoaştem pe Ion Raţiu la adevărata lui valoare umană şi naţională, prin eforturile fiului său Nicolae, în sarcina căruia părintele său a trecut publicarea memoriilor. Stejărel Olaru a aşezat în pagină însemnările zilnice ale lui Ion Raţiu după o muncă de arhivă de o rară tenacitate. Istoricul şi politologul pune cu profesionalism în lumină, ca editor al jurnalului, nimicnicia unui regim care a încercat – prin intermediul Securităţii – să distrugă un român a cărui vină a fost aceea că îşi iubea ţara şi nu ostenea să se gândească din exil la eliberarea ei de sub regimul de ocupaţie sovieto-comunist” – Marius Oprea.

Ion Raţiu – „Jurnal, volumul 2. Printre spioni şi trădători de ţară (1955-1962)”. Corint Istorie. Prefaţă de Nicolae C. Raţiu. Studiu introductiv, note şi ediţie de Stejărel Olaru. 680 pag.