TIFF 2018: Focus Bulgaria, Amintiri din URSS şi bursa Alex. Leo Şerban, cele mai bune producţii bulgăreşti

11 05. 2018, 13:00

Programele Focus Bulgaria şi Amintiri din URSS promit publicului descoperiri cinematografice remarcabile, indiferent că vorbim de filme-cult ale anilor ’80 sau producţii recent premiate în marile festivaluri internaţionale, scrie Mediafax.

Focus Bulgaria propune o selecţie alcătuită din opt creaţii ale noii generaţii de cineaşti bulgari, în frunte cu „Destinaţii” („Directions”, r. Stephan Komandarev), prezentat în 2017 la Cannes, în secţiunea Un Certain Regard. Reminiscent cinematografiei iraniene şi filmului-cult „Night on Earth”, al lui Jim Jarmusch, „Destinaţii” ne oferă o perspectivă inedită, nu lipsită de umor sarcastic, asupra disfuncţiilor societăţii bulgăreşti contemporane, printr-o serie de curse nocturne ale taximetriştilor din Sofia.

În aceeaşi secţiune vor mai fi prezentate „Omniprezent” („Omnipresent”, r. Ilian Djevelekov), distins cu premiul FIPRESCI la Sofia şi desemnat cel mai bun film la Festivalul Golden Rose din Varna, şi „Fără Dumnezeu” („Godless”), debutul Ralitzei Petrova premiat în 2016 cu Leopardul de Aur la Locarno.

Amintiri din URSS (Back in the USSR) este şansa publicului TIFF.17 de a (re)descoperi pe marele ecran, în copii noi restaurate digital, filme ce umpleau sălile de cinema în anii ’80 nu doar în România, ci în toate ţările din blocul socialist. „ASSA” (1987), regizat de Serghei Solovev, este filmul-manifest al rock-ului rusesc care a făcut istorie, influenţând generaţii întregi. Poveştile anti-sistem, secvenţele experimentale, coloana sonoră underground şi o campanie de PR grandioasă l-au transformat într-un megahit de box-office. La doi ani după premiera filmului, protagoniştii au reuşit să atragă peste 70.000 de oameni la un concert organizat pe stadionul Lujniki din Moscova, iar la un an după, URSS-ul s-a dezintegrat.

Lui i se alătură drama de război „Du-te şi vezi!” („Come and See”, r. Elem Klimov, 1985), „Moscova nu crede în lacrimi” („Moscow Does Not Believe In Tears”, r. Vladimir Menşov, 1980), „Gară pentru doi” („Station For Two”, r. Eldar Riazanov, 1982).

Unul dintre cele mai excentrice evenimente cinematografice din lume, Shockproof Film Festival din Praga, a primit mână liberă din partea organizatorilor celei de-a 17-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, într-o secţiune ce se anunţă delicios de interactivă, uşor incomodă, dar, fără îndoială, de neratat. Meniul Carte Blanche Shockproof Film Festival include proiecţii-performance hilare, cu filme horror underground şi producţii de un gust discutabil, care cel mai probabil i-ar oripila pe cinefilii puritani. Graţie intervenţiilor ireverenţioase operate live de echipa festivalului ceh, filmele capătă o a patra dimensiune şi, fără a dezvălui prea multe dintre surprizele acestui program pregătit special pentru TIFF, tot ce vă putem promite este că adevăratul spectacol nu va fi doar pe ecran, ci şi în sală.

„Nexus” (1994), povestea nebună regizată de José María Forqué despre un dictator extraterestru care primeşte sfaturi de la un cristal vorbitor, va face deliciul fanilor sci-fi. „The Tingler” (r. William Castle, 1959) reînvie nostalgia filmelor horror ale anilor ‘50, avându-l ca protagonist pe legendarul actor Vincent Price în rolul unui patolog care descoperă că sentimentul de frică stimulează creşterea unui parazit din corpul omenesc pe care doar ţipetele îl pot anihila.

„Trash Humpers” (2009) este un experiment bizar şi cinic al regizorului Harmony Korine, o provocare extremă chiar şi pentru cei mai curajoşi dintre cinefili.

Totodată, Conceptual Lab va acorda anul acesta, la TIFF, Bursa „Alex. Leo Şerban”, în valoare de 2.500 de euro, iar pentru prima dată iniţiativa dedicată tinerilor jurnalişti şi criticilor de film se adresează şi regizorilor şi scenariştilor.

Laboratorul de idei va oferi, în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film Transilvania, şi o menţiune specială în valoare de 1.000 de euro unui actor român.

Aflată la a patra ediţie, Bursa „Alex. Leo Şerban” a fost acordată pentru prima dată în 2012 la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, în memoria celui mai important critic de film român al ultimelor două decenii. Astfel, se doreşte promovarea spiritului libertăţii de expresie, al profesionalismului şi al rigorii intelectuale.

Câştigătorii de până în prezent ai Bursei „Alex. Leo Şerban” sunt criticul de film Cătălin Olaru, jurnalista Florentina Ciuverca, devenită ulterior director de comunicare al TIFF, şi criticul de film Andrei Rus.

Festivalul Internaţional de Film Transilvania, care are loc în perioada 25 mai – 3 iunie, este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia pentru Festivalul de Film Transilvania, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, Centrului Naţional al Cinematografiei, Primăriei şi Consiliului Local Cluj, Institutului Cultural Român, Consiliului Judeţean Cluj, Programului Europa Creativă – MEDIA al Uniunii Europene.