Home » Cultură » Noi recorduri de preţ pentru operele pictorilor Monet şi Matisse, la o licitaţie la New York

Noi recorduri de preţ pentru operele pictorilor Monet şi Matisse, la o licitaţie la New York

Noi recorduri de preţ pentru operele pictorilor Monet şi Matisse, la o licitaţie la New York
Publicat: 10.05.2018
Tablourile "Nympheas en fleur", de Claude Monet, şi "Odalisque couchee aux magnolias", de Henri Matisse, au stabilit noi recorduri de preţ pentru autori, la o licitaţie care a avut loc la casa Christie's din New York, transmite AFP.

Licitaţia, care se va întinde pe trei zile, are ca obiect celebra colecţie de artă a lui Peggy şi David Rockefeller – aproximativ 1.600 de tablouri, sculpturi, piese de mobilier şi bibelouri -, evaluată de specialişti la 600 de milioane de dolari, scrie Mediafax.

Marţi, „Nympheas en fleur” (1914), de Claude Monet, o lucrare ce face parte din seria celebră cu nuferi a artistului impresionist, a fost adjudecată pentru 84,69 de milioane de dolari.

Recordul anterior de preţ pentru Monet era de 81,4 milioane de dolari şi a fost stabilit tot la o licitaţie a casei Christie’s, în 2016, de tabloul „Meule”.

De asemenea, la licitaţia care a avut loc marţi, la New York, s-a stabilit un nou record de preţ pentru Henri Matisse, cu tabloul său din 1923 „Odalisque couchee aux magnolias”, vândut pentru 80,75 de milioane de dolari. Recordul anterior fusese de 49 de milioane de dolari, stabilit în 2010, de sculptura „Nu de dos”.

O altă vedetă a licitaţiei de marţi a fost capodopera lui Pablo Picasso, din 1905, „Fillette a la corbeille fleurie”, evaluată la 100 de milioane de dolari şi adjudecată pentru 115 milioane de dolari.

Tabloul a fost iniţial cumpărat de Gertrude şi Leon Stein de la Picasso şi a contribuit la impulsionarea carierei artistului. În 1968, soţii Rockefeller au cumpărat tabloul de la cuplul Stein, iar capodopera nu a mai părăsit domiciliul newyorkez al proprietarilor vreme de 50 de ani.

Picasso deţinea recordul pentru cel mai scump tablou cumpărat la o licitaţie – „The Women of Algiers (Version 0)”, vândut pentru 179,4 milioane de dolari la casa Christie’s din New York, în 2015.

Însă, în noiembrie 2017, recordul a fost doborât de tabloul „Salvator Mundi”, de Leonardo da Vinci, care a fost vândut la licitaţie, la New York, pentru 450,3 milioane de euro.

Colecţia Rockefeller ar putea depăşi recordul de preţ mondial stabilit la Paris în 2009 de cea a lui Yves Saint Laurent şi Pierre Bergé, adjudecată pentru suma totală de 484 de milioane de dolari.

Colecţia include lucrări de artă impresionistă, modernă şi clasică, iar licitaţia reprezintă un eveniment major în domeniu, potrivit lui François de Ricqlès, preşedinte al Christie’s France.

„Este cea mai mare colecţie de gen privată scoasă la licitaţie, moştenită de la generaţii precedente şi care reflectă pasiunea profundă a familiei Rockefeller pentru artă”, a adăugat Ricqlès.

Suma obţinută în urma licitaţiei va fi folosită în interes caritabil.

Bancherul american David Rockefeller, preşedinte al Chase Manhattan Corporation, a murit în 2017, la vârsta de 101 ani, iar soţia acestuia, Margaret „Peggy”, cu care s-a căsătorit în 1940, a decedat în 1996. În momentul în care a murit, averea lui David Rockefeller era estimată la 3,3 miliarde de dolari.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase