O carte pe zi: „Noir de Bucureşti”, de Bogdan Hrib

03 05. 2018, 14:00
„Acum câţiva ani, George Arion şi cu mine am înjghebat o antologie, tradusă cu greu în engleză” – mărturiseşte Bogdan Hrib în Argument. „S-a numit Romania Noir. Doream să arătăm străinilor că şi la noi se scrie bine mystery & thriller. De atunci am avut un vis. Acest vis – al unui nou buchet de poveşti, doar ale Capitalei. Apoi, un editor american, care are o serie noir dedicată capitalelor lumii, a fost tentat de un Bucharest Noir. Din motive necunoscute – probabil financiare – proiectul s-a împotmolit. Dar o mare parte dintre texte erau adunate. Am considerat corect, necesar şi moral să susţin acest proiect şi să-l îmbogăţesc – pornind de la cei 13 autori iniţiali, acest volum cuprinde 18 povestiri”. Toţi cei 13 autori sunt apropiaţi de şi de regulă promovaţi de Editura Tritonic. Fireşte că, în ţară, mai sunt mulţi alţi autori de texte poliţiste (în fond există chiar şi o editură consacrată acestui gen literar), dar chiar şi aşa, iniţiativa, care nu avea cum să fie exhaustivă, merită toate laudele, informează Mediafax
 
Sunt 18 povestiri foarte diverse, în stil şi în dimensiuni. Tot autorul antologiei explică modul cum a alcătuit-o: a încercat iniţial să le aşeze în ordinea alfabetică a autorilor, apoi să le grupeze pe cartiere, în final a găsit patru teme care să cuprindă întregul volum. „Personajele sunt foarte diferite, la fel ca şi situaţiile. De la umor la cruzime, de la poveşti cu aromă istorică la anchete clasice, toate poveştile alcătuiesc, sper eu, un univers reprezentativ pentru viaţa de zi cu zi din capitală”.
 
N-o să le comentăm în acest text de prezentare, nici nu vom spune prea multe, lăsând surpriza întreagă cititorilor (doar sunt texte poliţiste sau aproape poliţiste!). Vom cita însă sumarul, din alcătuirea căruia vă veţi face o idee: I. D-ale poliţiei: Dănuţ Ungureanu – „Câteva zile cu Angel”; Daniel Octavian Bejan – „Dacă într-o seară, vreun zid”; Michael Haulică – „Gâtul din Tei”; Ştefan D. Guţă – „Noapte în Gara de Nord”; Bogdan Hrib – „Crimă de cartier”; Daniel Timariu – „Sara”; Ligia Enache – „Care e visul tău?”
 
II. Poveştile oraşului: Horia Gârbea – „Generaţia a treia”; Olga Delia Mateescu – „Fantoma din Lacul Morii”; Bogdan Teodorescu – „Bătrâna şi casa”.
 
III. „Detectivi” de Bucureşti: Petru Berteanu – „Sub vrăbii şi sub mierle”; Lucia Verona – „Câteva momente din viaţa unui anticar”; Tony Mott – „Vin roşu pentru soţul meu”; Teodora Matei – „Poveste pe strada Armenească”.
 
IV. Întâmplări „civile”: Dan Rădoiu – „Trafic de organe”; Anamaria Ionescu – „Personajul”; Silvia Chindea – „Întâmplări anodine”; Lucian-Dragoş Bogdan – „Colţii ascunşi ai oraşului”.
 
Un volum în care, oricare v-ar fi pretenţiile, cu certitudine veţi găsi texte agreabile de citit.
 
„Noir de Bucureşti”. O antologie de Bogdan Hrib. Editura Tritonic, colecţia Mystery & thriller. 534 pag.