Home » Cultură » ”50 de secunde”, de Daniel Oltean a fost desemnată cea mai bună piesă românească pe 2017

”50 de secunde”, de Daniel Oltean a fost desemnată cea mai bună piesă românească pe 2017

”50 de secunde”, de Daniel Oltean a fost desemnată cea mai bună piesă românească pe 2017
Publicat: 21.04.2018
"50 de secunde", de Daniel Oltean, a fost desemnată cea mai bună piesă românească a anului 2017, de juriul concursului de dramaturgie care este organizat de Uniunea Teatrală din România, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de UNITER.
Juriul concursului a fost format din criticul Marina Constantinescu, regizorul Alexandru Maftei, regizorul Vlad Massaci, criticul Dan C. Mihăilescu şi criticul Marian Popescu, informează Mediafax.
 
Au fost desemnate finaliste piesele „O miu nouă sute optsprezece reîncărcat”, de Radu Macrinici, „50 de secunde”, de Daniel Oltean, „Faraonul şi luminiţele de la capătul tunelului”, de Gheorghe Truţă, „Captivi”, de Caliopia Hodorogea, şi „Delegatul”, de Petru Barbu.
 
Programul Piesa Anului al Uniunii Teatrale din România (UNITER) se desfăşoară sub egida şi cu sprijinul Casei Regale a României.
 
Premiul pentru cea mai bună piesă românească a anului 2017 va fi oferit la gala premiilor UNITER 2018, care se va desfăşura la Alba Iulia, pe 7 mai, iar Editura UNITEXT a Uniunii Teatrale va publica un volum cu textul câştigător.
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce alimente pot face oamenii cei mai fericiți?
Ce alimente pot face oamenii cei mai fericiți?
Iată cum lumina naturală poate să ajute diabeticii!
Iată cum lumina naturală poate să ajute diabeticii!
Soldații care apărau Zidul lui Hadrian erau infectați cu viermi intestinali, arată un studiu
Soldații care apărau Zidul lui Hadrian erau infectați cu viermi intestinali, arată un studiu
Femeile își dau seama mai repede atunci când cineva este bolnav, arată un studiu
Femeile își dau seama mai repede atunci când cineva este bolnav, arată un studiu
Demența la câini este mai comună decât credeai. La ce semne să fii atent?
Demența la câini este mai comună decât credeai. La ce semne să fii atent?
De ce victimele din Pompeii erau îmbrăcate cu haine groase de lână dacă Vezuviul a erupt în luna august?
De ce victimele din Pompeii erau îmbrăcate cu haine groase de lână dacă Vezuviul a erupt în luna august?
Brânza, asociată cu un risc mai scăzut de demență într-un studiu desfășurat pe 25 de ani
Brânza, asociată cu un risc mai scăzut de demență într-un studiu desfășurat pe 25 de ani
Psihologia indiferenței în relațiile apropiate. De ce indiferența celor dragi rănește profund și ce efecte are asupra sănătății emoționale?
Psihologia indiferenței în relațiile apropiate. De ce indiferența celor dragi rănește profund și ce efecte are asupra ...
Singurătatea și libertatea: cum se naște echilibrul dintre frica de abandon și independență
Singurătatea și libertatea: cum se naște echilibrul dintre frica de abandon și independență
Telescopul SPHEREx a finalizat prima hartă cosmică a întregului cer
Telescopul SPHEREx a finalizat prima hartă cosmică a întregului cer
Trucul foarte simplu prin care oamenii pot să comunice cu pisicile
Trucul foarte simplu prin care oamenii pot să comunice cu pisicile
Cât de compatibil este adevărul cu democrația?
Cât de compatibil este adevărul cu democrația?
Creștere accentuată a cazurilor de gripă. Ce recomandă Ministerul Sănătății?
Creștere accentuată a cazurilor de gripă. Ce recomandă Ministerul Sănătății?
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, este vinovat pentru moartea a 70 de milioane de oameni
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, ...
Cum au fraudat doi români statul britanic cu sute de mii de lire sterline?
Cum au fraudat doi români statul britanic cu sute de mii de lire sterline?
Câți bani cash mai folosesc europenii?
Câți bani cash mai folosesc europenii?
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China
Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?
Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?