Festivalul Internaţional Shakespeare, la Craiova va avea loc între 23 aprilie şi 6 mai

17 04. 2018, 15:30
Cu o binemeritată notorietate naţională şi internaţională, evenimentul este considerat unul dintre cele mai importante festivaluri tematice ale Europei şi printre cele mai importante manifest[ri dedicate lui Shakespeare ale lumii.
 
Organizat de Teatrul Naţional „Marin Sorescu” şi Fundaţia Shakespeare, cu spijinul Primăriei Municipiului Craiova şi Consiliului Local Municipal, Festivalul Internaţional Shakespeare aduce la Craiova peste 25 de spectacole din 13 ţări, precum Polonia, Marea Britanie, Coreea de Sud, Africa de Sud, România, Belgia, Franţa, Japonia, Australia, Canada, Brazilia şi SUA.
 
„Dacă s-a auzit de Craiova în lume, s-a auzit datorită Festivalului Shakespeare. Este brandul care poartă acest oraş peste hotarele culturale ale Europei şi ale întregii lumi”, a declarat Alexandru Boureanu, manager al Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova.
 
Ediţia din acest an, cea de-a XI-a, se va deschide pe 23 aprilie, ziua naşterii şi morţii lui William Shakespeare, cu spectacolul „Poveştile africane ale lui Shakespeare”, prezentat de Teatrul Nou din Varşovia (Polonia), în regia lui Krzysztof Warlikowski, unul dintre cei mai apreciaţi regizori europeni, şi se va încheia pe 6 mai, cu spectacolul „Ace şi Opium”, în direcţia de scenă a reputatului regizor Robert Lepage, despre care legendarul Peter Brook afirma că este „geniul regiei mondiale contemporane”. Spectacolul este prezentat, în afara programului shakesperian, de celebra companie canadiană Ex Machina din Quebec.
 
Citeşte continuarea pe Mediafax